Noi informaţii despre ASASINAREA lui Kim Jong Nam: A murit în 20 de minute după ce a fost OTRĂVIT

Ministrul Sănătăţii din Malaysia a spus că Kim Jong Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, a "avut o moarte foarte dureroasă" după ce a fost expus la substanţa toxică VX, decedând la circa 20 de minute după ce a intrat în contact cu aceasta, relatează Deutsche Welle.

2787 afișări
Imaginea articolului Noi informaţii despre ASASINAREA lui Kim Jong Nam: A murit în 20 de minute după ce a fost OTRĂVIT

Noi informaţii despre ASASINAREA lui Kim Jong Nam: A murit la circa 20 de minute după ce a fost OTRĂVIT

Kim Jong Nam a murit pe data de 13 februarie pe aeroportul din Kuala Lumpur după i s-a aplicat pe faţă un material textil îmbibat cu substanţa toxică, acţiune descrisă de Poliţia din Malaysia drept asasinare.

Poliţia a anunţat vineri că două femei de origine vietnameză, respectiv indoneziană, au folosit agentul interzis.

Ministrul Sănătăţii din Malaysia, Subramaniam Sathasivam, a spus că 10 miligrame din această substanţă sunt letale şi că se presupune că a fost folosită o doză mai mare.

"Dozele au fost atât de mari şi au acţionat foarte repede în tot corpul, încât este posibil să-i fi afectat inima, plămânii, tot", a declarat Subramaniam.

"A murit în ambulanţă...Cred că la 15-20 de minute de la momentul în care a intrat în contact cu substanţa", a spus el, după ce a fost întrebat în cât timp a murit Kim.

Sâmbătă, diplomaţi indonezieni şi vietnamezi au discutat cu cele două femei, care au spus că ştiau că iau parte la o farsă. Indonezianca Siti Aisyah a spus că a primit 90 de dolari (85 de euro), au spus oficiali din cadrul ambasadelor.

Abdul Samah Mat, oficialul din cadrul Poliţiei care conduce investigaţia, a spus că Aisyah a vomitat în taxi după ce a plecat de la aeroport dar pare să fie bine acum. Ambele femei sunt acum supuse unor analize pentru a se vedea dacă li s-a administrat un antidot pentru a nu muri din cauza expunerii la substanţa toxică.

Malaysia nu a acuzat în mod oficial Guvernul nord-coreean de comiterea acestui atac, însă relaţiile dintre cele două state au devenit mai tensionate.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici