Noi PROTESTE în EGIPT: Mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi cer revenirea acestuia la putere

Mii de islamişti manifestau vineri în Egipt, cerând revenirea la putere a preşedintelui Mohamed Morsi, destituit de către armată la începutul lui iulie, în timp ce violenţe au izbucnit în mai multe oraşe din ţară.

323 afișări
Imaginea articolului Noi PROTESTE în EGIPT: Mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi cer revenirea acestuia la putere

Noi PROTESTE în EGIPT: Mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi cer revenirea acestuia la putere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La Cairo, după aproximativ o lună de la dispersarea violentă a manifestanţilor pro-Morsi de către armată şi poliţie, la 14 august, la Cairo, mai multe mii de susţinători ai lui Morsi mărşăluiau spre Piaţa Rabaa al-Adawiya, al cărui acces era blocat de către soldaţi înarmaţi.

Această piaţă, precum şi Piaţa Nahda din faţa Universităţii de la Cairo, a fost centrul represiunii violente din 14 august, când au murit sute de persoane.

Marşurile de vineri se desfăşoară sub sloganul "Loialitate faţă de sângele martirilor". Numeroşi manifestanţi au adus fotografii ale susţinătorilor lui Morsi ucişi, scandând "Vom obţine drepturile lor (pentru care luptau) sau vom muri ca ei".

De asemenea, manifestanţii scandau "Jos puterea militară" şi "Abdel Fattah este un măcelar", referindu-se la şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Sissi.

De asemenea, manifestanţii au defilat în faţa Palatului Prezidenţial de la Cairo, potrivit agenţiei oficiale Mena.

În nordul ţării, au fost avut loc ciocniri între manifestanţi pro-Morsi şi opozanţii acestuia. Poliţia a folosit cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii de la Mahalla şi Tanta, în Delta râului Nil, au anunţat surse din domeniul securităţii şi presa de stat.

La Alexandria, cel mai mare oraş din nordul ţării, de asemenea, au avut loc confruntări între susţinătorii şi opozanţii lui Morsi, potrivit agenţiei Mena.

Cel puţin o mie de persoane au fost ucise în următoarea săptâmână după 14 august.

În contextul acestor violenţe, Guvernul egiptean a prelungit joi cu două luni starea de urgenţă, unde în 14 din cele 27 de provincii este impusă o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.

Timp de o lună, un val fără precedent de arestări a înlăturat conducerea mişcării islamiste Fraţii Musulmani, din care provine Morsi, primul preşedinte egiptean, ales în mod democratic.

Peste 2.000 de membri ai mişcării Fraţii Musulmani au fost arestaţi, aproape toţi conducătorii mişcării fiind inculpaţi pentru omor sau incitare la omor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici