Noi sancţiuni impuse Rusiei de UE. Vom retrage statului rus clauza naţiunii celei mai favorizate

  • Miniştrii europeni de finanţe au aprobat, marţi, al patrulea pachet de sancţiuni pentru Rusia, care vizează peste 600 de cetăţeni ruşi.
  • Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a numit o decizia ca fiind una „istorică”.
3360 afișări
Imaginea articolului Noi sancţiuni impuse Rusiei de UE. Vom retrage statului rus clauza naţiunii celei mai favorizate

Acesta este „cel mai rapid şi mai puternic pachet de sancţiuni adoptat vreodată de Uniunea Europeană în istoria sa”, au declarat miniştrii de finanţe europeni, potrivit CNN.

Numele persoanelor şi entităţilor ruseşti incluse în noua rundă de sancţiuni nu au fost dezvăluite, însă într-o copie a textului juridic apare numele lui Roman Abramovici, care este descris ca un „oligarh rus care are legături strânse şi de lungă durată cu Vladimir Putin”.

„El a avut acces privilegiat la preşedinte şi a menţinut relaţii foarte bune cu acesta. Această legătură cu liderul rus l-a ajutat să îşi menţină averea considerabilă. El este unul dintre principalii acţionari ai grupului siderurgic Evraz, care este unul dintre cei mai mari contribuabili din Rusia”, se arată în textul citat de The Guardian.

„Va exista o nouă interdicţie asupra unor exporturi, cum ar fi bunurile de lux, şi vom retrage statului rus clauza naţiunii celei mai favorizate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care ne va permite tuturor celor 27 de state membre să creştem nivelul tarifelor comerciale pentru toate bunurile ruseşti", a declarat Maire.

Sancţiunile au fost extinse pentru a include, „oligarhi cheie, lobbyişti şi propagandişti care „împing” Kremlinul în ceea ce priveşte invazia din Ucraina, precum şi companii cheie din sectoarele aviaţiei, militar şi cu dublă utilizare, construcţii navale şi de maşini", a precizat Consiliul European într-un comunicat.

Întrebat dacă vor exista şi alte sancţiuni, Maire a spus „Vă pot confirma ceea ce a spus (preşedintele francez) Emmanuel Macron săptămâna trecută: toate opţiunile rămân pe masă".

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici