Noi violenţe interetnice în oraşe din Israel / Administraţia Joe Biden este extrem de îngrijorată

  • Violenţele între grupuri de etnici arabi şi evrei continuă în oraşe din Israel, pe fondul conflictului militar dintre armata israeliană şi grupuri islamiste palestinene
  • Noi confruntări interetnice s-au înregistrat în oraşele Lod, Ramla, Jaffa, Tel Aviv şi Umm al-Fahm
  • Antony Blinken: "Suntem profund îngrijoraţi de violenţele de pe străzile din Israel"
923 afișări
Imaginea articolului Noi violenţe interetnice în oraşe din Israel / Administraţia Joe Biden este extrem de îngrijorată

Sursa foto: profimedia

Noi violenţe între grupuri de etnici evrei şi arabi au avut loc, în cursul nopţii, în oraşe din Israel, iar secretarul de Stat american, Antony Blinken, s-a declarat extrem de îngrijorat de confruntările interetnice, produse pe fondul conflictului dintre Israel şi grupuri militante palestiniene.

Cel puţin doi civili şi un agent de poliţie au fost răniţi după ce au fost împuşcaţi, joi seară, de agresori de etnie arabă în oraşele israeliene Lod şi Ramla. În oraşul Jaffa, un militar în vârstă de 19 ani este în stare critică după ce a fost bătut, informează cotidianul Times of Israel.

Arabi violenţi au incendiat o sinagogă în oraşul Lod, situat în apropiere de Tel Aviv. Este al cincilea locaş de cult evreiesc incendiat în Lod în ultimele trei zile, potrivit postului Channel 12.

Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a dispus prelungirea stării de urgenţă în oraşul Lod, inclusiv a interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte.

În apropiere de Lod, la periferia sudică a oraşului Tel Aviv, jurnalişti ai postului public de televiziune Kan au fost agresaţi de militanţi de extremă-dreapta. Doi suspecţi au fost reţinuţi.

Conform cotidianului Haaretz, grupuri de evrei ultranaţionalişti se organizează pe reţele de socializare online pentru a agresa etnici arabi în oraşul Ierusalim.

O familie de evrei a fost agresată de etnici arabi în oraşul Umm al-Fahm, situat în nordul Israelului. Doi soţi şi cei trei copii ai acestora au fost salvaţi de poliţie.

În oraşul Haifa, opt israelieni de etnie arabă au fost arestaţi sub acuzaţia că ar fi atacat cu pietre evrei.

Premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat joi după-amiază în oraşul Lod şi a afirmat că pregăteşte mobilizarea armatei în oraşele israeliene în care au loc conflicte interetnice. Însă ministrul Apărării, Benjamin Gantz, nu este de acord cu mobilizarea armatei în oraşe, anunţând că va suplimenta efectivele forţelor de ordine cu agenţi ai unităţilor de poliţie de frontieră.

Pe fondul violenţelor, în oraşul Ierusalim şi în localitatea Abu Ghosh au avut loc marşuri pentru pace.

Administraţia Joseph Biden s-a declarat extrem de îngrijorată de violenţele interetnice din Israel. "Suntem profund îngrijoraţi de violenţele de pe străzile din Israel", a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken, lansând un apel la calm.

Confruntările între cetăţeni israelieni de etnie arabă şi cetăţeni israelieni de etnie evreiască generează îngrijorare profundă în Israel. Este prima dată în ultimele decenii când în Israel au loc violenţe interetnice de o asemenea amploare.

Confruntările interetnice din oraşele israeliene au izbucnit marţi seară, în oraşul Lod, situat în apropiere de Tel Aviv, pe fondul conflictului general între armata israeliană şi grupurile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic. Zeci de persoane au fost rănite în violenţe, iar câteva sute au fost arestate.

În ultimele trei zile, asupra teritoriului israelian au fost lansate peste 1.750 de rachete. Bilanţul în Israel este de şapte morţi şi peste 150 de răniţi.

Bilanţul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza a ajuns la 103 morţi şi 580 de răniţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici