Noua doctrină militară a Azerbaidjanului permite găzduirea unor baze străine

Parlamentul din Azerbaidjan a aprobat noua doctrina militară a ţării, care permite fostei republici sovietice din Caucaz să găzduiască temporar baze militare străine.

28 afișări

Aprobată cu 110 voturi pentru şi două împotrivă, noua doctrină permite "instalarea temporară a unor baze militare în Azerbaidjan", conform normelor internaţionale şi "în cazul schimbării radicale a situaţiei politico-militare" a ţării.

Decizia intervine după vizita la Baku a secretarului american al Apărării, Robert Gates, în scopul consolidării relaţiilor bilaterale.

Statele Unite nu ascund intenţia de a instala noi baze şi căi de tranzit în regiune, pentru susţinerea eforturilor coaliţiei din Afganistan.

Noua doctrină stipulează că Azerbaidjanul îşi rezervă dreptul de a recurge la "toate mijloacele necesare, inclusiv militare, pentru eliberarea teritoriilor ocupate şi restabilirea intergrităţii teritoriale".

Precizarea se referă la disputa pe tema enckavei Nagorno-Karabah, teritoriu separatist azer cu populaţie majoritar armeană. Acest conflict afectează relaţiile cu Armenia după conflictul din perioada 1988-1994, soldat cu 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici