Noul pachet de sancţiuni se naşte greu: ţările UE nu au ajuns la un acord privind noile pedepse împotriva Rusiei

UE nu reuşeşte să ajungă la un acord privind noile sancţiuni împotriva Rusiei, spun diplomaţii, potrivit Sky News.

615 afișări
Imaginea articolului Noul pachet de sancţiuni se naşte greu: ţările UE nu au ajuns la un acord privind noile pedepse împotriva Rusiei

Noul pachet de sancţiuni se naşte greu: ţările UE nu au ajuns la un acord privind noile pedepse împotriva Rusiei

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, al 9-lea, au declarat diplomaţii.

Liderii UE s-au reunit joi la Bruxelles pentru ultimul lor summit al anului. Ei s-au apropiat de un acord în cadrul negocierilor de miercuri, dar Polonia şi alte câteva ţări au încă obiecţii, a declarat un diplomat pentru Reuters.

Noile sancţiuni împotriva Moscovei au fost blocate de dezacordul privind posibilitatea ca UE să faciliteze trecerea exporturilor de îngrăşăminte ruseşti prin porturile europene, chiar şi în cazul în care companiile de îngrăşăminte sunt deţinute de oligarhi aflaţi pe lista neagră.

Unii avertizează că restricţiile UE reprezintă o ameninţare la adresa securităţii alimentare a ţărilor în curs de dezvoltare, în timp ce alţii susţin că relaxarea acestora ar permite oligarhilor ruşi care deţin întreprinderi de îngrăşăminte să se sustragă sancţiunilor UE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ue,
acord,
sancţiuni

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici