Nunta lui Jeff Bezos, mutată într-o zonă izolată din motive de securitate

Publicat: 25 06. 2025, 04:57
Venice, Italy: the new movement ''No Space for Bezos'', which accuses the billionaire of representing an unsustainable economic model, has put up several posters around the city of Venice against the wedding that is due to take place on June 24-26 or June 26-28 between Jeff Bezos and Lauren Sanchez. (Credit Image: © Matteo Chinellato/IPA via ZUMA Press)

Miliardarul şi logodnica sa rezervaseră o locaţie în Cannaregio pentru petrecerea de după căsătorie, o zonă populară şi centrală, cunoscută pentru viaţa de noapte. Cu toate acestea, temerile legate de manifestaţii au dus la schimbarea planurilor, au declarat pentru Reuters surse familiarizate cu chestiunea.

Timp de câteva săptămâni, grupuri de activişti şi localnici au protestat faţă de eveniment, pe motiv că acesta ar transforma oraşul pitoresc, cu gondole şi palate, într-un parc de distracţii privat pentru cei bogaţi. Manifestanţii au ameninţat cu blocaje paşnice.

După ceremonia de nuntă, a cărei locaţie şi dată exactă rămân secrete, aproximativ 200-250 de invitaţi din lumea finanţelor şi politicii se vor îndrepta spre o sală de evenimente din Arsenale, un vast complex din secolul al XIV-lea situat în estul districtului Castello.

Înconjurată de apă şi inaccesibilă pe uscat atunci când podurile de legătură sunt ridicate, sala este considerată un loc mai sigur decât Scuola Grande della Misericordia din Cannaregio, o fostă şcoală religioasă medievală.

Bezos, în vârstă de 61 de ani, preşedinte executiv al companiei Amazon şi pe locul 4 în topul miliardarilor Forbes, s-a logodit cu Sanchez, în vârstă de 55 de ani, în 2023, la patru ani după divorţul său de Mackenzie Scott.