Procurorii din Dresda, capitala landului german Saxonia, au anunţat sâmbătă că fata a fost identificată cu numele de Linda W. şi primeşte asistenţă din partea ambasadei Germaniei în Irak.
Autorităţile germane au refuzat să confirme dacă adolescenta, originară din estul Germaniei, a luptat alături de militanţii Stat Islamic în Mosul.
„Informaţiile noastre se termină cu faptul că fata a ajuns în Istanbul cu aproximativ un an în urmă. Detalii suplimentare despre parcursul acesteia sunt parte dintr-o investigaţie în desfăşurare”, a declarat procurorul Lorenz Haase.
Săptămâna trecută, 20 de femei care luptau pentru Stat Islamic au fost reţinute de armata irakiană în Mosul. Ele se ascundeau într-un tunel aflat în zona centrului vechi al oraşului.
La 9 iulie, premierul irakian Haider al-Abadi a anunţat victoria asupra reţelei teroriste Stat Islamic în oraşul Mosul. Serviciile de securitate irakiene, ajutate de coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite, au încercat încă din octombrie 2016 să elibereze vestul oraşului Mosul, considerat un bastion al Stat Islamic.
Potrivit publicaţiei Der Spiegel, patru femei germane, inclusiv adolescenta în vârstă de 16 ani, sunt ţinute într-o închisoare irakiană din Bagdad, dar primesc asistenţă consulară. Acestea riscă pedeapsa cu moartea în Irak, pentru aderarea la organizaţia teroristă Stat Islamic.
Autorităţile irakiene ar fi transmis Germaniei o listă cu numele celor patru cetăţeni reţinuţi, iar Linda W. se află printre ei, potrivit unor surse din cadrul diplomaţiei de la Berlin. În plus, una dintre femei ar avea rădăcini marocane, iar alta ar fi venit din Cecenia, dar deţine un paşaport german.
Ministrul german de Externe nu a oferit deocamdată nicio poziţie oficială în legătură cu acest caz.
Serviciul german de informaţii BfV estimează că 930 de persoane au părăsit Germania în ultimii ani pentru a se alătura militanţilor Stat Islamic din Irak şi Siria. Aproximativ 20% dintre acestea sunt femei, iar minorii reprezintă aproximativ 5% din numărul total.
Citeşte şi: Merkel îndeamnă Irakul să ancheteze presupusele abuzuri împotriva drepturilor omului comise la Mosul
Citeşte şi: Victoria asupra Stat Islamic în Mosul va fi anunţată în câteva ore, susţine o televiziune irakiană de stat
Citeşte şi: VIDEO Forţele irakiene au capturat moscheea din Mosul unde Stat Islamic şi-a proclamat aşa-zisul califat
Citeşte şi: Stat Islamic a aruncat în aer Marea Moschee al-Nuri din Mosul. Din interiorul ei, Abu Bakr al-Baghdadi şi-a proclamat „califatul” acum trei ani
Citeşte şi: ONU avertizează asupra creşterii deceselor în rândul civililor, în ofensiva asupra oraşului Mosul
Citeşte şi: ONU: Civilii se află „în mare pericol” în cadrul ofensivei armatei irakiene asupra SI în Mosul