O italiancă a fost dusă în lanţuri în faţa unei instanţe maghiare. Imaginea a stârnit proteste

  • O italiancă legată în lanţuri în timp ce se prezenta într-un tribunal ungar a stârnit indignare în Italia.
  • Premierul italian l-a contactat pe prim-ministrul maghiar.
  • Italianca este o activistă arestată anul trecut, fiind suspectată că a fost implicată în atacuri împotriva participanţilor la o ceremonie.
5340 afișări
Imaginea articolului O italiancă a fost dusă în lanţuri în faţa unei instanţe maghiare. Imaginea a stârnit proteste

Sursa foto: X

Ilaria Salis, o activistă antifascistă, a fost arestată la Budapesta anul trecut, fiind suspectată că a fost implicată în atacuri împotriva participanţilor la evenimentul Ziua de Onoare din Ungaria.

La tribunal, Salis a fost dusă de un gardian care o ţinea legată de un lanţ. Acesta era prins de mâna femeii care avea şi picioarele încătuşate, limitându-i mişcarea, potrivit Sky News. Guvernul italian susţine că au fost „condiţii umilitoare”, iar premierul italian Giorgia Meloni a vorbit cu omologul maghiar Viktor Orban despre detenţia lui Salis.

De asemenea, Ministerul de Externe italian i-a cerut ambasadorului să înainteze un protest. Ministerul a făcut trimitere la dreptul european şi internaţional care solicită respectarea demnităţii prizonierilor „inclusiv a modului în care inculpaţii sunt transferaţi în instanţă şi a garanţiilor unui proces echitabil”.

Totodată, ministerul a cerut ca Salis să fie plasată în arest la domiciliu, mai ales că în public au circulat informaţii despre condiţiile dificile din închisoarea maghiară. Anterior, ziarele italiene au vehiculat informaţii potrivit cărora italianca este legată de gât într-o celulă cu şoareci şi gândaci.

Procurorii maghiari au cerut 11 ani de închisoare pentru Salis.

În fiecare an, pe 11 februarie, zeci de neo-nazişti marchează Ziua de Onoare. Este vorba despre momentul în care forţele naziste şi militarii maghiari au înfruntat Armata Roşie la Budapesta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici