O jurnalistă a izbucnit în lacrimi în direct, când anunţa numele uneia dintre victimele de la Sydney - VIDEO

O prezentatoare a unui post de televiziune australian a izbucnit în lacrimi atunci când a descoperit, în timp ce anunţa în direct numele ostaticilor ucişi luni la Sydney, că îl cunoştea pe fratele uneia dintre victime.

350 afișări
Imaginea articolului O jurnalistă a izbucnit în lacrimi în direct, când anunţa numele uneia dintre victimele de la Sydney - VIDEO

O jurnalistă a izbucnit în lacrimi în direct, când anunţa numele uneia dintre victimele de la Sydney - VIDEO

Jurnalista Natalie Barr de la Channel Seven s-a emoţionat în momentul în care a anunţat că unul dintre ostaticii ucişi la cafeneaua Lindt din centrul oraşului Sydney este Katrina Dawson, o avocată în vârstă de 38 de ani şi mama a trei copii, pe al cărei frate îl cunoştea, relatează The Independent, în ediţia electronică.

"Katrina Dawson era sora unui cunoscut avocat, Sandy Dawson, care a lucrat şi pentru Channel Seven", a anunţat Barr cu vocea gâtuită. "Sandy Dawson, pe care îl cunosc. Este mama a trei copii", a continuat ea printre lacrimi.

"Tocmai am aflat acest lucru", a adăugat ea plângând, moment în care a fost ajutată de colegul său, David Koch. "Mama a trei copii (...) este una dintre victime. Avem un oraş trist în această dimineaţă", a continuat el.

Katrina Dawson a intrat în cafeneaua Lindt luni dimineaţă pentru a cumpăra o cafea, aşa cum făcea de obicei. Ea era însoţită de o colegă de la firma de avocatură la care lucra. Cele două au fost luate ostatice împreună cu alţi clienţi şi angajaţi ai cafenelei, incidentul încheindu-se după 17 ore cu trei morţi, inclusiv autorul luării de ostatici, şi şase răniţi.

Celălalt ostatic ucis este Tori Johnson, în vârstă de 34 de ani, administratorul Lindt Cafe. Autorul luării de ostatici, identificat de presa australiană ca fiind Man Haron Monis, un bărbat în vârstă de 50 de ani de origine iraniană, a fost ucis în schimbul de focuri care a urmat.

Poliţia anchetează dacă cei doi ostatici au fost ucişi de Monis sau dacă au murit în timpul schimbului de focuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici