O membră a grupului punk Pussy Riot a îndemnat la noi acţiuni politice, imediat după eliberare

Una dintre membrele grupului rus Pussy Riot, Ekaterina Samuţevici, eliberată miercuri în urma unui proces în apel, a îndemnat câteva ore mai târziu la noi acţiuni, subliniind că lupta pe care o duce grupul punk nu s-a încheiat.

139 afișări
Imaginea articolului O membră a grupului punk Pussy Riot a îndemnat la noi acţiuni politice, imediat după eliberare

O membră a grupului punk Pussy Riot a îndemnat la noi acţiuni politice, imediat după eliberare (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Nu am terminat şi nu vom înceta lupta politică pe care o ducem", a declarat Ekaterina Samuţevici pentru postul american CNN. "Trebuie să acţionăm astfel încât ei (puterea rusă) să nu audă de concertele noastre înainte ca acestea să aibă loc, pentru a ne aresta", a continuat ea.

Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, Nadejda Tolokonikova, în vârstă de 22 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani, au fost condamnate în primă instanţă, la 17 august, la câte doi ani de închisoare pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", pentru că au cântat în februarie, în Catedrala Mântuitorului, la doi paşi de Kremlin, o "rugăciune punk" prin care îi cereau Fecioarei Maria să "îl îndepărteze pe Putin" de la putere.

Samuţevici a fost eliberată miercuri după ce noua sa avocată a declarat că aceasta nu a participat la "rugăciunea punk" împotriva lui Putin în faţa altarului, deoarece a fost arestată imediat după ce a intrat în catedrală.

În schimb, pentru celelalte două membre ale trupei a fost menţinută pedeapsa cu detenţia.

Ekaterina Samuţevici a subliniat pentru CNN că eforturile puterii ruse de a crea disensiuni între membrele grupului nu vor funcţiona şi că opinia "negativă" faţă de preşedintele Vladimir Putin şi "proiectul mega-autoritarist" al acestuia nu s-a schimbat.

"Situaţia din ţară, de la concertul nostru (în catedrală şi până în prezent), s-a înrăutăţit, iar procesul nostru este o dovadă în acest sens", a continuat ea în acest interviu, prezentat de către CNN ca primul interviu după eliberarea tinerei.

Ea a declarat totodată că a fost tratată bine în închisoare şi a dat asigurări că Nadejda Tolokonikova şi Maria Alehina "suportă bine această lovitură", în pofida faptului că sunt "foarte, foarte afectate" din cauza despărţirii de copiii lor.

Ea a subliniat, de asemenea, că este necesar ca ruşii să înţeleagă că în spatele "rugăciunii punk" împotriva lui Putin nu există nicio animozitate faţă de religie.

"Este vorba despre o acţiune politică îndreptată împotriva autorităţilor, convergenţei între puterile politică şi religioasă, iar eu vreau ca oamenii să înţeleagă acest lucru", a conchis ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici