Obama cere suspendarea procedurilor judiciare la Guantanamo

Procurorii tribunalelor de excepţie de la Guantanamo au cerut miercuri judecătorilor militari să suspende procedurile judiciare timp de 120 de zile, la cererea noului preşedinte, Barack Obama, potrivit unei moţiuni distribuite presei marţi seara.

13 afișări
Imaginea articolului Obama cere suspendarea procedurilor judiciare la Guantanamo

Obama cere suspendarea procedurilor judiciare la Guantanamo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În interesul justiţiei şi la cererea preşedintelui Statelor Unite şi a secretarului Apărării, Robert Gates, administraţia cere, respectuos, comisiilor militare să autorizeze una dintre proceduri în cazurile următoare, până la 20 mai", asigură acuzaţia în moţiunea care va fi prezentată miercuri celor doi judecători.

Primul, Stephen Henley, se ocupă de cinci bărbaţi acuzaţi că au organizat atentatele de la 11 septembrie. Al doilea, Patrick Parrish, analizează cazul lui Omar Khadr, un canadian arestat la vârsta de 15 ani, în Afganistan, pentru uciderea unui militar american.

Preşedintele Obama a promis că închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo va fi una dintre primele sale acţiuni, odată ajuns la Casa Albă. El a decis să înceapă prin suspendarea sistemului judiciar înfiinţat în 2006 de administraţia Bush, pentru a judeca deţinuţii de la Guantanamo, pentru de crime de război.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici