- Home
- Externe
-
BERLIN, (18.12.2013, 12:21)
- Valentin Vidu - Mediafax
Oferta unui acord de asociere UE-Ucraina este valabilă în continuare, afirmă Merkel
Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat miercuri regretul faţă de decizia ucraineană de a nu semna un acord de asociere cu UE, oferind asigurări că oferta este "în continuare pe masă".

Angela Merkel (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
"Regret decizia preşedintelui (ucrainean Viktor) Ianukovici de a nu semna sau cel puţin de a nu semna pentru moment" acordul de asociere între Ucraina şi UE, însă "oferta rămâne în continuare pe masă", a spus Merkel într-un discurs susţinut în faţa deputaţilor germani, înaintea şedinţei unui Consiliu European la sfârşitul săptămânii.
Cancelarul a anunţat totodată că UE va "studia şi privi atent" acordurile economice cu Rusia, semnate marţi la Moscova de către preşedintele ucrainean.
Rusia s-a angajat să investească suma de 15 miliarde de dolari în obligaţiuni ale Guvernului ucrainean şi să scadă cu o treime preţul gazelor naturale pe care i le vinde.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Constanţa: Plan roşu de intervenţie activat după ce un copil a pulverizat spray cu piper la şcoală
-
Peste 100 de clădiri din România vor fi iluminate în roşu pentru Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112
-
Trump cere eliberarea ostaticilor isreaelieni până sâmbătă, ameninţând cu represalii în Gaza
Însă Merkel a îndemnat din nou la o ieşire dintr-o situaţie "în care fiecare decizie adoptată de o ţară situată între UE şi Rusia este interpretată în mod sistematic ca o decizie în favoarea unuia sau altuia".
În ceea ce priveşte manifestaţiile proeuropene ale opoziţiei împotriva lui Ianukovici, la Kiev, Merkel a îndemnat Ucraina să "garanteze condiţii rezonabile (în vederea exercitării) dreptului de a manifesta".
Noul ministru german de Externe Frank-Walter Steinmeier a declarat marţi că ajutorul propus de către UE Ucrainei în schimbul unei apropieri de Europa a fost insuficient.
"Am înaintat o propunere de ajutorare financiară şi economică departe de ceea ce este necesar pentru salvarea Ucrainei de la faliment şi asocierii ei economice pe termen lung la Europa", a declarat Steinmeier.
Merkel şi Steinmeier vor efectua miercuri după-amiaza o vizită la Paris, unde vor participa la o cină de lucru cu preşedintele francez François Hollande, cu scopul de a pregăti summitul european care se va desfăşura joi şi vineri la Bruxelles, unde probleme referitoare la extindere vor ocupa un loc important, alături de proiectul unei uniuni bancare şi Apărării.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:09
-
astăzi, 09:56
Tánczos Barna, despre boicotarea supermarketurilor: Manipulare