Oficial kurd: SI a executat cel puţin 250 de femei în Mosul, pentru că s-au opus sclaviei sexuale

Organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) a executat cel puţin 250 de femei în oraşul irakian Mosul, după ce acestea s-ar fi opus sclaviei sexuale în slujba militanţilor reţelei, afirmă un oficial kurd, citat de agenţia de ştiri AhlulBayt, relatează International Business Times online.

3649 afișări
Imaginea articolului Oficial kurd: SI a executat cel puţin 250 de femei în Mosul, pentru că s-au opus sclaviei sexuale

Oficial kurd: SI a executat cel puţin 250 de femei în Mosul, pentru că s-au opus sclaviei sexuale (Imagine Hepta / Mediafax Foto)

În ultimii doi ani, militanţii reţelei teroriste Stat Islamic au supus la scalvie sexuală mii de femei răpite din teritoriile comunităţilor kurde, yazide şi şiite.

Deseori, femeiile fac obiectul unor schimburi între militanţi, iar în cazul în care refuză să se supună, sunt ucise şi îngropate alături de membrii familiilor lor.

Said Mamuzini, un oficial din cadrul Partidului Democratic din Kurdistan, a declarat pentru agenţia de ştiri AhlulBayt, că cel "cel puţin 250" de femei au fost executate la Mosul, pentru că au "refuzat să accepte practica jihadului sexual" şi că "uneori, membrii familiilor fetelor sunt de asemenea, executaţi".

Treptat, forţele kurde şi irakiene, ajutate de raidurile aeriene ale coaliţiei internaţionale, încearcă să înconjoare oraşul Mosul, ocupat de organizaţia teroristă Stat Islamic în iunie 2014.

Pe data de 18 aprilie, preşedintele american, Barack Obama, a afirmat că oraşul Mosul ar putea fi eliberat până la finalul acestui an. Obama a adăugat că Statele Unite vor trimite ajutor suplimentar pentru a susţine forţele irakiene în recucerirea teritoriilor ocupate de militanţii reţelei teroriste.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici