ONU, rezoluţie prin care sancţionează responsabili din Coreea de Nord pentru continuarea înarmării

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, vineri, o rezoluţie care sancţionează 14 responsabili nord-coreeni, printre care Cho Il-U, presupusul şef al serviciilor de spionaj, şi patru entităţi, pentru continuarea programului de înarmare al Phenianului, potrivit AFP.

1834 afișări
Imaginea articolului ONU, rezoluţie prin care sancţionează responsabili din Coreea de Nord pentru continuarea înarmării

ONU, rezoluţie prin care sancţionează responsabili din Coreea de Nord pentru continuarea înarmării

Rezoluţia adoptată prevede sancţiuni care constau în blocarea bunurilor şi interdicţia de a călători, însă, nu prevăd embargoul petrolier, interzicerea comerţului maritim, restricţii asupra comerţului sau muncii nord-coreenilor în străinătate – prevederi dorite de SUA.

În rândul persoanelor sancţionate se numără Cho Il-U, presupusul şef al serviciilor de spionaj ale regimului comunist şi 13 responsabili ai partidului comunist din Coreea de Nord, precum şi conducători ai unor societăţi care au responsabilităţi în programul de înarmare al Phenianului.

Sancţiunile ONU au vizat şi o structură a armatei nord-coreene, două firme de comerţ şi Koryo Bank.

Textul a fost adoptat în unanimitate, cu votul Chinei, aliat al Coreii de Nord. SUA şi China au purtat discuţii în ultimele săptămâni pentru a impune noi sancţiuni, însă, Beijingul a susţinut reluarea dialogului cu Phenianul.

ONU a adoptat în anul 2016 două rezoluţii pentru a înăspri sancţiunile economice împotriva Coreii de Nord, aflată deja sub incidenţa a şase serii de sancţiuni în urma primului său test nuclear efectuat în 2006.

Regimul de la Phenian a efectuat mai multe lansări de rachete şi două teste nucleare de la începutul lui 2016, urmărind să se înarmeze cu o rachetă balistică intercontinentală capabilă să lovească SUA.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici