Opoziţia siriană, acord pentru negocieri cu regimul.Condiţia: plecarea lui al-Assad

Principalele grupări ale opoziţiei siriene şi-au anunţat, la Riyad, acordul pentru negocieri cu regimul Bashar al-Assad, însă au cerut plecarea de la putere a şefului statului odată cu începutul unei eventuale perioade de tranziţie, relatează publicaţia franceză Temps Reel în pagina electronică.

532 afișări
Imaginea articolului Opoziţia siriană, acord pentru negocieri cu regimul.Condiţia: plecarea lui al-Assad

Opoziţia siriană, acord pentru negocieri cu regimul.Condiţia: plecarea lui al-Assad (Imagine AFP / Mediafax.ro)

Conferinţa de la Riyad, care a reunit aproximativ o sută de reprezentanţi ai opoziţiei din Siria, a avut scopul de a unifica poziţiile în vederea unor negocieri pentru a pune capăt conflictului sirian, soldat din 2011 până în prezent cu moartea a peste 250.000 de persoane.

Acordul a fost anunţat cu o zi înainte de o reuniune despre situaţia tensionată din Siria, la care vor participa reprezentanţi ai Rusiei, Statelor Unite şi ONU, la Geneva.

Într-un comunicat publicat după două zile de negocieri la Riyad, participanţii s-au declarat "pregătiţi să intre în negocieri cu reprezentanţii regimului în baza declaraţiei de la Geneva (30 iunie 2012) şi rezoluţiilor internaţionale (...) într-un termen asupra căruia se va conveni cu ONU".

La Riyad, opozanţii au cerut ca "Bashar şi clica lui să se retragă de la putere odată cu începutul perioadei de tranziţie" politică. Pană acum, ei cereau ca Assad să fie exclus din orice negociere în vederea unei tranziţii.

Însă înainte de orice negociere, ei au cerut în egală măsură ca regimul al-Assad să ia "măsuri de consolidare a încrederii".

Opozanţii au făcut referire la eliberarea deţinuţilor, suspendarea condamnărilor la moarte, ridicarea asediului pentru zonele încercuite, oferirea de ajutor umanitar, întoarcerea refugiaţilor şi încetarea bombardamentelor în zonele civile cu barili de explozibili.

În vederea unor eventuale negocieri, la conferinţa de la Riyad s-a ajuns la "un acord asupra unei viziuni unificate a unui proces de reglementare şi asupra (formării) unei instanţe supreme" pentru a supraveghea delegaţia în timpul negocierilor, a spus Souheir al-Atassi, un conducător al Coaliţiei Naţionale, principala componentă a opoziţiei siriene aflate în exil.

Participanţii şi-au subliniat "respingerea faţă de terorism sub toate formele sale" şi a prezenţei "tuturor combatanţilor străini" pe teritoriul Siriei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici