Știri externe

Joe Biden, către americani: „Nevaccinaţii înfundă spitalele şi pun în pericol revenirea economică”

„Acum este o pandemie a celor nevaccinaţi, aceştia pun în pericol revenirea economică, înfundă spitalele: refuzul lor de a se vaccina costă toată lumea”. Astfel, Joe Biden a vorbit despre americani, un sfert din populaţia eligibilă, care încă nu doreşte să se vaccineze împotriva Covid, creând probleme şi economiei ţării. „Faceţi ceea ce trebuie – […]

Analiză: Norvegia şi Rusia culeg roadele creşterilor de preţuri ale gazelor din Europa

Norvegia şi Rusia sunt marii câştigători ai creşterii preţurilor la gaze în Europa, după ce Uniunea Europeană i-a forţat pe producătorii lor de gaze, cu ani în urmă, să renunţe la contractele stabile pe termen lung, potrivit surselor, analiştilor şi datelor citate de Reuters.

Joe Biden se întâlneşte cu liderii din India, Japonia şi Australia /China critică reuniunea QUAD

Preşedintele SUA, Joseph Biden, se întâlneşte vineri, la Casa Albă, cu liderii din India, Japonia şi Australia, în cadrul summitului organizaţiei Cvadrilaterale pentru Dialog în materie de Securitate (QUAD), o iniţiativă criticată dur de China, informează agenţia Reuters. Reuniunea QUAD are rolul înregistrării de progrese în privinţa furnizării de vaccinuri anti-COVID-19, în domeniul infrastructurii şi […]

„Îl urăsc cu adevărat”. Max Verstappen îl atacă sarcastic pe Lewis Hamilton

Concurenţa dintre cei doi iese mult şi în afara circuitului. În conferinţa de presă premergătoare Marelui Premiu al Rusiei, Max Verstappen a ironizat în mod sarcastic afirmaţiile lui Hamilton, potrivit cărora acesta simte o presiune mare, din cauza luptei pentru titlu. În timpul conferinţei de presă de joi, Hamilton a fost întrebat dacă crede că […]

Criza AUKUS. Boris Johnson şi Emmanuel Macron au convenit să coopereze pentru depăşirea crizei submarinelor

Premierul britanic, Boris Johnson, a convenit vineri cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, să coopereze strâns pentru depăşirea tensiunilor generate de parteneriatul dintre Australia, Marea Britanie şi SUA (AUKUS), din cauza căruia Parisul a pierdut un contract privind livrarea de submarine. Boris Johnson şi Emmanuel Macron „au reafirmat importanţa relaţiei dintre Marea Britanie şi Franţa şi […]

Un protestatar palestinian a fost împuşcat mortal de militari israelieni, în Cisiordania

Un protestatar palestinian a fost împuşcat mortal de armata israeliană, într-un incident produs vineri după-amiază în apropierea unei colonii israeliene din Cisiordania, informează cotidianul Haaretz. Incidentul a avut loc în zona Beita, în apropierea coloniei evreieşti Evyatar. Un protestatar palestinian în vârstă de 28 de ani a fost împuşcat mortal în confruntări cu serviciile de […]

Fostul poliţist acuzat de uciderea lui George Floyd face apel la condamnare. Ce motive invocă Derek Chauvin

Derek Chauvin a intentat o cale de atac la curtea de apel din statul Minnesota pentru a contesta condamnarea primită în cazul morţii lui George Floyd. În iunie, fostul poliţist a primit 22 de ani de închisoare după ce judecătorul Peter Cahill a fost de acord cu procurorii că au existat factori agravanţi în moartea […]

SPD rămâne pe primul loc în sondaje în Germania, dar CDU a redus diferenţa

Partidul Social-Democrat (SPD) se menţine pe primul loc în preferinţele electorale cu doar două zile înaintea scrutinului parlamentar din Germania, dar Uniunea Creştin-Democrată (CDU) pare să fi redus din diferenţă, conform celui mai nou sondaj. Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), avându-l candidat la funcţia de cancelar pe Olaf Scholz, se menţine la nivelul de 25%, potrivit […]

Incident în Marea Neagră. Avioane române şi canadiene au interceptat aeronave militare ruse în aproperierea spaţiului aerian al României

Avioane militare canadiene detaşate în România au interceptat, alături de colegii români, două aeronave militare ruse, deasupra Mării Negre, într-un incident produs joi, anunţă vineri Alianţa Nord-Atlantică. „Detaşamentul canadian trimis în România de la începutul lunii septembrie a efectuat prima operaţiune de interceptare, în cadrul misiunii intense de poliţie aeriană. Avioane de tip CF-188 Hornet, […]

Afganistan: execuţiile şi amputările vor fi reluate, anunţă un oficial taliban

Fostul şef notoriu al poliţiei religioase a talibanilor a anunţat că pedepsele extreme, cum ar fi execuţiile şi amputările, vor fi reluate în Afganistan, relatează BBC.

Iranul anunţă că va reveni „foarte curând” la negocierile pe tema relansării Acordului nuclear

Iranul va reveni „foarte curând” la negocierile cu marile puteri, inclusiv Statele Unite, pe tema relansării Acordului nuclear din anul 2015, a declarat vineri ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, citat de agenţia Reuters.   „Republica Islamică Iran va reveni la masa negocierilor. În momentul de faţă, analizăm dosarele negocierilor de la Viena şi, foarte […]

Cel mai căutat gangster din India a fost împuşcat într-un tribunal din Delhi

Doi bărbaţi care se dădeau drept avocaţi l-au împuşcat mortal pe Jitender Maan Gogi, un gangster notoriu, într-o sală de judecată din capitala Indiei, Delhi, relatează BBC.

UE atribuie Rusiei o serie de atacuri cibernetice care au rolul subminării democraţiei

Uniunea Europeană a atribuit, vineri, Rusiei o serie de atacuri cibernetice care vizează oficiali din state membre, în cadrul unei campanii care are rolul subminării democraţiei, cu doar două zile înaintea scrutinului parlamentar din Germania. „Unele state membre UE au observat activităţi cibernetice negative, în cadrul unei campanii denumite Ghostwriter, asociind aceste activităţi cu statul […]

Milionarii germani încep să îşi mute averile în Elveţia de teama unei victorii a stângii în alegerile de dumincă

O potenţială victorie a stângii în alegerile din Germania de duminică îi sperie pe milionari germani care încep să îşi mute o parte din active în Elveţia, spun bancherii şi avocaţii fiscali.

Începutul sfârşitului pentru Bitcoin? China declară ilegale toate tranzacţiile cu criptomonede

Banca centrală a Chinei a declarat că trebuie interzise toate tranzacţiile cu monede digitale, în ceea ce reprezintă cea mai recentă rundă de represalii lansate de autorităţi asupra industriei, conform Bloomberg.

Rusia ar putea primi vizita unei delegaţii a regimului taliban afgan

Administraţia Vladimir Putin analizează posibilitatea primirii la Moscova a unei delegaţii a regimului taliban de la Kabul, pentru discuţii pe tema situaţiei din Afganistan, informează agenţia RIA Novosti, citată de Reuters. Conform unor surse din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, au loc discuţii cu regimul de la Kabul pentru organizarea vizitei unei delegaţii […]

Casa miraculoasă ocolită de vulcanul din Canare. Ultima locuinţă din La Palma care rezistă lavei aparţine unor bătrâni

Este imaginea-simbol a catastrofei naturale care are loc în La Palma, Insulele Canare, unde are loc o erupţie care a distrus deja 350 de clădiri şi ţine mulţi dintre locuitorii insulei într-o stare de alertă maximă, aproximativ 6.000 de persoane fiind evacuate. Autorul fotografiei, publicată pe reţelele de socializare, este Alfonso Escalero, un fotograf care […]

Covid. Rusia are 828 de decese în ultimele 24 de ore, cea mai mare cifră zilnică de la începutul pandemiei. Portugalia, ţară-model

În Rusia, în ultimele 24 de ore, au fost constatate 828 de decese cauzate de Covid-19, cel mai înalt nivel zilnic de la începutul pandemiei: relatează Tass, citând centrul de operaţii anti-coronavirus. Între timp, Coreea de Sud înregistrează o creştere a infecţiilor care coincid cu Chuseok, „mulţumirea” coreeană, una dintre cele mai importante sărbători din […]

Ce recorduri poate bate ultimul tablou Frida Khalo. „Diego y yo” este evaluat la minimum 30 de milioane de dolari

Frida Khalo, pictoriţă din Mexic care a trait între 1907 şi 1954, poate atinge cel mai mare preţ absolut pentru o lucrare făcută de o femeie (care aparţine în prezent Georgiei O’Keeffe; Mulţumită „Jimson Weed / White Flower No. 1”, vândută cu 44 de milioane de dolari). Suma estimată că va fi vândut tabloul: 50 […]

Novak Djokovic, fotografiat alături de Milan Jolovic, fost luptător în masacrul de la Srebrenica

Novak Djokovic este în mijlocul unei controverse, după ce a apărut într-o fotografie lângă un fost soldat al genocidului de la Srebrenica. Cămaşă albă, costum închis: aşa a fost fotografiat, în ultimele zile, Novak Djokovic, aşezat lângă Milan Jolovic, fost comandant al unei unităţi paramilitare care a participat la genocidul de la Srebrenica. Un masacru […]

Anglia şi-a propus să stopeze transmiterea virusului HIV până în 2030

Cifrele arată progresul Angliei în lupta cu HIV, virus pe care doreşte să-l elimine definitiv. Numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani, din această ţară, cu HIV diagnosticat a crescut de la 83.500 în 2013 la 92.800 în 2019. Cercetarea, făcută de experţi de la Universitatea Cambridge şi Public Health England, […]

Leonardo Di Caprio investeşte în carne sintetică. 80.000 de hamburgeri dintr-o celulă cât un bob de piper, fără a ucide animale

Datorită interesului sporit manifestat de magnaţi şi de vedete de la Hollywood, pe mese vom putea avea, în curând, burgeri şi fripturi suculente gătite la perfecţie în laborator, graţie celulelor stem luate de la bovine libere aflate la păşunat şi care nu vor mai fi sacrificate în abatoare. Un sistem care, potrivit unui studiu, reduce […]

Elveţienii au ieşit în stradă, pentru a protesta împotriva restricţiilor anti-Covid. Poliţia a folosit gloanţe de cauciuc

Nu este prima rezoltă socială împotriva măsurilor anti-pandemie. Săptămâna trecută, de asemenea la Berna, mai mulţi manifestanţi au încercat să treacă peste gardul instalat pentru a proteja Palatul Federal, sediul guvernului şi parlamentului. Poliţia a folosit un tun cu apă, gloanţe de cauciuc şi gaze iritante. În timpul marşului, ei au scandat „Libertate!”. „Toţi împreună […]

Atac armat în SUA, soldat soldat un mort şi 12 răniţi: „Am găsit oameni care s-au ascuns în congelatoare”

Un individ înarmat a deschis focul într-un supermarket din Tennessee, soldat un mort şi 12 răniţi. Apoi, individul s-a sinucis, a anunţat joi poliţia din acest stat american, notează AFP. „Atunci când am ajuns acolo, am găsit mai multe persoane rănite”, a spus Dale Lane, şeful poliţiei din Collierville. Dintre acestea, 12 au fost transportate […]

Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta, cea mai mare sărbătoare regală din istoria modernă, cu 500 de cai şi 1.000 de dansatori şi muzicieni

Va fi cea mai mare sărbătoare regală din istoria modernă: patru zile de festivităţi şi ceremonii la Castelul Windsor, pentru a marca Jubileul de platină, care este cea de-a 70-a aniversare a Reginei Elisabeta. Pregătirile pentru marele eveniment, care va avea loc în luna mai a anului viitor, sunt acum într-un stadiu avansat. Iar Palatul […]

Sindromul Havana, boala misterioasă, loveşte din nou. Simptome: greaţă, pierderea orientării, ameţeli, zumzete ciudate

Un alt caz de sindrom Havana, de data aceasta a implicat o ţintă specială: un element al CIA din apropierea directorului agenţiei, William Burns. Episodul – denunţat de surse americane – a avut loc la New Delhi, în timpul unei vizite recente în India, etapă legată de criza afgană. Agentul echipei ar fi suferit de […]

Recep Erdogan afirmă că relaţiile Turciei cu Statele Unite nu sunt „sănătoase”

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat, joi, că relaţiile cu Administraţia SUA nu sunt „sănătoase”, cerând Washingtonului să rezolve problemele asociate achiziţionării de către Ankara a sistemelor antiaeriene ruse S-400, informează agenţia Reuters. „Nu pot spune că relaţiile turco-americane sunt marcate de un proces sănătos. Noi am cumpărat avioane F-35, am plătit 1,4 miliarde […]

Suedia va semna un acord de cooperare militară cu Norvegia şi Danemarca

Suedia va semna un acord de cooperare militară cu Norvegia şi Danemarca, în scopul îmbunătăţirii situaţiei de securitate din zona Mării Baltice, informează postul suedez TV4, citat de agenţia Reuters. Suedia, care nu este membră NATO dar are strânse relaţii cu Alianţa Nord-Atlantică, îşi reconstruieşte armata, după decenii în care a neglijat acest aspect, pe […]

America ademeneşte Europa de Est cu energie nucleară. „Ne va oferi o şansă de a lansa noi business-uri”

Criza climatică generează o „oportunitate de piaţă pentru tehno­logiile de reducere a carbonului“, cum este energia nucleară, a declarat recent secretarul american de stat pe energie, Jennifer Granholm, potrivit Euractiv.

Jean-Yves Le Drian: Restabilirea încrederii în relaţia dintre Franţa şi SUA va necesita timp

Restabilirea încrederii în relaţia dintre Franţa şi Statele Unite va necesita „timp”, a declarat joi seară ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, în contextul crizei generate de parteneriatul de securitate dintre Australia, Marea Britanie şi SUA (AUKUS).   Restabilirea încrederii va necesita „timp şi acţiuni”, a afirmat Jean-Yves Le Drian, citat de agenţia de […]

Emisarul SUA în Haiti şi-a prezentat demisia, din cauza expulzării a mii de imigranţi

Emisarul Administraţiei Joseph Biden responsabil de statul Haiti, Daniel Foote, a demisionat, joi, în semn de protest faţă de expulzarea „inumană” a mii de imigranţi haitieni, afirmă oficiali de la Washington citaţi de agenţia Associated Press. Daniel Foote fusese numit în funcţie în iulie, imediat după atacul în care a fost asasinat preşedintele statului Haiti, […]

FOCUS: Coaliţii guvernamentale posibile după scrutinul parlamentar din Germania

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) riscă să piardă postul de cancelar după scrutinul parlamentar programat duminică în Germania, deşi probabil va rămâne la guvernare alături de Partidul Social-Democrat (SPD), al cărui candidat, Olaf Scholz, este creditat cu prima şansă de a conduce viitorul guvern.   Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), avându-l candidat la funcţia de cancelar pe Olaf […]

Iranul şi Arabia Saudită înregistrează „progrese consistente” în negocierile bilaterale

Iranul şi Arabia Saudită, naţiuni rivale, au înregistrat „progrese consistente” în negocierile pe tema securităţii în zona Golfului Persic, afirmă un oficial de rang înalt de la Teheran, citat de Agenţia France-Presse şi de postul France Info.   „Se înregistrează progrese consistente pe tema securităţii în zona Golfului Persic”, a declarat Saeed Khatibzadeh, purtătorul de […]

Căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Elveţia organizează referendum duminică

Europa Occidentală ţine la respectarea drepturilor cetăţenilor. Deşi nu a aprobat încă mariajele între persoane de acelaşi sex, Elveţia are şansa să-şi spele onoarea duminică, la referendum.   Concret, dacă referendumul trece, persoanele de acelaşi sex se vor putea căsători, aplica pentru cetăţenie printr-o procedură simplificată, îşi vor putea vizita soţul/soţia la spital şi vor […]

Şase morţi, după prăbuşirea unui avion în Extremul Orient rus

Şase persoane au murit, după ce un avion s-a prăbuşit în Extremul Orient rus, a comunicat joi Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă de la Moscova, citat de agenţia Reuters. Avionul, de tip Antonov An-26, era dispărut de miercuri după-amiază. Aeronava avea vechimea de 42 de ani şi era utilizată pentru efectuarea de verificări tehnice la […]

UEFA îndeamnă FIFA să nu mai promoveze planul pentru o Cupa Mondială organizată odată la doi ani

UEFA, forul de conducere al fotbalului european, a îndemnat FIFA să înceteze să mai promoveze planul său de organizare a unei Cupe Mondiale din doi în doi ani şi să se angajeze în schimb la o "consultare autentică" cu privire la reforma calendarului meciurilor internaţionale.

VIDEO Erupţia vulcanului din La Palma. Lava a distrus o piscină, imagini surprinse cu drona

Lava incandescentă continuă să avanseze pe mica insulă La Palma din Insulele Canare, după explozia vulcanului. Culorile verzi şi turcoaz ale peisajului său paradisiac tropical s-au transformat în negru şi gri, pe măsură ce magma strălucitoare acoperă câmpuri întregi, străzi, case şi piscine. Imaginile surprinse de o dronă TV locală sunt dramatice. Până în prezent, […]

Uma Thurman: „Am făcut un avort când eram adolescentă”. Actriţa este împotriva legii anti-avort din Texas

Uma Thurman şi-a dorit să ia atitudine împotriva legii anti-avort din Texas, încredinţând publicaţiei Washington Post un editorial în care spune povestea „durerii sale private”, când a făcut avort. „A fost cel mai negru secret al meu de până acum şi ţi-l împărtăşesc din casa în care mi-am crescut cei trei copii, care sunt mândria […]

Indienii au ars 2.500 de coarne de rinocer confiscate de braconieri

S-a întâmplat în statul Assam, unde, în prezenţa celei mai înalte autorităţi locale, Himanta Biswa Sarma, focul a fost aprins în stadionul de lângă Parcul Naţional Kaziranga, cel mai mare habitat din lume pentru aproximativ 2.500 de rinoceri indieni (cu doar un corn). Coarnele arse fuseseră confiscate parţial de braconieri, iar o altă parte proveneau […]

Veşti bune: Covid a redus consumul de animale sălbatice în Asia

Un sondaj efectuat în Asia de Est şi Sud-Est arată că conştientizarea originii pandemiei Covid a redus probabilitatea de a cumpăra animale sălbatice.Mai exact, campaniile publice de sensibilizare cu privire la riscurile de boală ale consumului de animale sălbatice au dat roade, în cele din urmă, ducând la o reducere de cel puţin un sfert […]