Știri externe

Conturile prinţului Andrew de pe reţelele de socializare au fost şterse în timp ce acesta se luptă cu un proces din SUA

Conturile de socializare ale Ducelui de York sunt şterse în timp ce acesta îşi continuă lupta legală împotriva unui proces pentru agresiune sexuală intentat împotriva lui în SUA.

Emmanuel Macron vrea dialog cu Rusia şi consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat miercuri, în discursul rostit în plenul Parlamentului European, pentru un dialog sincer cu Rusia şi a evidenţiat necesitatea ca Uniunea Europeană să îşi consolideze autonomia în domeniul apărării şi să devină o "putere a păcii şi echilibrului".

Emmanuel Macron, discurs în Parlamentul European: România, Bulgaria şi Croaţia au vocaţia de a adera la Schengen

Liderul francez a numit schimbările climatice prima provocare a continentului”, lăudând Europa pentru că a fost locul în care lumea s-a reunit în 2015 pentru a recunoaşte urgenţa climatică şi pentru a stabili obiectivul de a deveni neutru în carbon până în 2050, potrivit Euronews. „Trebuie să trecem de la cuvinte la fapte, transformându-ne industriile, […]

Recep Erdogan se va deplasa în Ucraina, în cadrul eforturilor de reducere a tensiunilor cu Rusia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va efectua o vizită în Ucraina în următoarele săptămâni, pentru a încerca să contribuie la depăşirea crizei dintre Kiev şi Moscova, informează cotidianul Le Figaro.

Rata inflaţiei în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii

Rata inflaţiei în Marea Britanie a atins 5,4% în decembrie 2021, cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii, pe fondul majorărilor de preţuri în domeniul energiei şi industriei alimentare, informează cotidianul The Guardian.

Banda „Aspirantul” l-a asasinat pe ambasadorului Italiei în Congo. Scopul era să-l răpească şi să ceară o răscumpărare de un milion de dolari

Diplomatul Luca Attanasio a fost ucis în urmă cu un an împreună cu o garda sa de corp şi cu şoferul.

Scandalul Pegasus : cetăţeni israelieni spionaţi fără mandat

O investigaţie jurnalistică dezvăluie supravegherea cetăţenilor privaţi şi a persoanelor cu funcţii publice, operaţiune pe care controversata companie israeliană de informaţii cibernetice a negat-o.

Expert în relaţii internaţionale: Rusia nu va câştiga războiul cu Ucraina

Rusia nu poate câştiga războiul din Ucraina, susţine Valentin Naumescu, într-o postare pe Facebook.

UE exprimă solidaritate cu Ucraina şi cere Rusiei să diminueze presiunile militare

Uniunea Europeană este solidară cu Ucraina şi cere Rusiei să reducă presiunile militare asupra acestei ţări, a afirmat miercuri Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, după o conversaţie cu ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba.

Republica Moldova instituie starea de urgenţă în sectorul energetic. Gazprom respinge cererea de amânare a plăţii gazelor

Compania rusă Gazprom a respins cererea Moldovei de a amâna plata gazelor naturale din ianuarie, obligând ţara să declare starea de urgenţă în sectorul energetic, a anunţat miercuri guvernul, informează Reuters. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat că Moldova poate să plătească doar 38 de milioane de dolari dintr-o factură totală de 63 de milioane de […]

Premierul britanic Boris Johnson, gata să pună capăt majorităţii restricţiilor anti-COVID

Premierul britanic Boris Johnson este pregătit să pună capăt majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 introduse pentru a limita răspândirea variantei Omicron în Anglia.

O fostă ostatică şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale din Columbia

Fosta ostatică FARC, Ingrid Betancourt, s-a înscris în cursa pentru a fi candidată la alegerile prezidenţiale din Columbia, programate pentru primăvara anului 2022.

A murit cel mai bătrân bărbat din lume. Ce vârstă avea acesta

Guinness World Records a anunţat oficial că cel mai bătrân bărbat din lume a murit marţi, 18 ianuarie, într-un oraş din nord-vestul Spaniei.

Ministrul Industriei din Emiratele Arabe Unite: „Lumea trebuie să investească peste 3 trilioane de dolari în surse regenerabile în următorii 10 ani”

Lumea trebuie să investească cel puţin 3 trilioane dolari în energie regenerabilă în următorii 10 ani, a declarat marţi, la Dubai, ministrul Industriei din Emiratele Arabe Unite (EAU), Sultan al-Jaber.

Angela Merkel a primit o ofertă de job din New York. Secretarul general al ONU o doreşte în echipa sa

Guterres i-a oferit Angelei Merkel preşedinţia unui organism consultativ de rang înalt privind bunurile publice globale, care ar trebui să deservească potenţial întreaga populaţie mondială, dincolo de graniţele naţionale. Exemple de bunuri publice globale sunt stratul de ozon, dar şi, în funcţie de definiţie, reglementări aplicabile la nivel internaţional, cum ar fi cele privind siguranţa […]

O nouă reţetă de ramen gătită acum în Japonia. Ce conţine aceasta

Dacă vi se par ciudaţi cartofii prăjiţi cu îngheţată, această combinaţie de alimente cu siguranţă este mult mai surprinzătoare.

Regimul comunist chinez le interzice sportivilor să mai vorbească despre drepturile omului la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing

Sportivii care vor participa la Jocurile Olimpice de luna viitoare de la Beijing au fost avertizaţi marţi de către vorbitorii unui seminar organizat de Human Rights Watch că nu trebuie să vorbească despre problemele legate de drepturile omului în China, pentru propria lor siguranţă.

Bill Gates lansează un nou avertisment: există posibilitatea să apară pandemii mult mai grave faţă de Covid

Bill Gates a lansat un avertisment cu privire la pandemii mult mai grave decât Covid-19, făcând apel la guverne să contribuie cu miliarde de dolari pentru a se pregăti pentru următoarea epidemie globală.

Nadal se califică în turul al treilea la Australian Open. Victorie lejeră în faţa lui Hanfmann

Rafael Nadal şi-a reluat miercuri cursa pentru un al doilea titlu la Australian Open şi al 21-lea din carieră, trecând de germanul Yannick Hanfmann, pentru a se califica în turul al treilea.

Milionarii vor echitate. „Taxaţi-ne pe noi, bogaţii, şi taxaţi-ne acum!”

Un grup de 102 persoane, toate cu averi impresionante, a publicat o scrisoare prin care subliniază că impozitele ar ajuta la rezolvarea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci.

Spania asigură un ajutor lunar tinerilor pentru a se muta din casele părinţilor. Ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorii chiriaşi

Tot mai mulţi tineri adulţi locuiesc cu părinţii lor, deoarece nu îşi pot permite să închirieze o locuinţă. Guvernul spaniol a decis să acorde tinerilor cu venituri mici o subvenţie lunară în valoare de 250 de euro pentru a se muta de la casa părintească. Toţi cei care doresc să obţină ajutorul de la statul […]

România are promise întăriri militare din partea NATO, dacă Rusia atacă Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va reacţiona la un eventual atac al Rusiei asupra Ucrainei prin suplimentarea prezenţei militare în Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv în România, afirmă diplomaţi şi foşti oficiali din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, conform agenţiei Reuters.

Casa Albă se aşteaptă să înceapă războiul: Există riscul ca Rusia să atace Ucraina „în orice moment”

Administraţia Joseph Biden consideră că există riscul ca Rusia să atace Ucraina "în orice moment", anunţă Casa Albă, subliniind că situaţia este "extrem de periculoasă", astfel că secretarul de Stat, Antony Blinken, se va întâlni cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

După Lituania, încă altă ţară europeană sfidează China şi se „înfrăţeşte” cu Taiwan

Slovenia afirmă că „lucrează la un schimb de reprezentanţi” cu Taiwanul, declaraţie apreciată marţi de Taipei, în timp ce China se străduieşte să menţină insula izolată pe scena internaţională.

Rusia a transmis SUA că aşteaptă răspunsuri „concrete” /Serghei Lavrov s-ar putea întâlni cu Antony Blinken

Rusia aşteaptă răspunsuri "concrete" din partea Statelor Unite la solicitările formulate săptămâna trecută, i-a transmis ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, secretarului de Stat american, Antony Blinken, iar cei doi oficiali s-ar putea întâlni peste câteva zile.

Hong Kong va sacrifica mii de mamifere mici din cauza unui focar de Coronavirus izbucnit într-un pet-shop

Hong Kong va sacrifica aproximativ 2.000 de hamsteri şi alte mamifere mici din cauza unui focar de Coronavirus depistat la un magazin de animale de companie din oraş. Oficialii au testat micile vietăţi din toate pet-shopurile, dar doar 11 hamsteri au fost depistaţi pozitivi. Autorităţile din Hong Kong se concentrează, ca parte a strategiei zero […]

NATO vrea continuarea negocierilor cu Rusia. Stoltenberg: există un risc real de izbucnire a unui nou conflict

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să organizeze o nouă reuniune cu Rusia pentru găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele părţi, a declarat marţi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, avertizând că, în caz contrar, există riscul unui conflict militar în Europa.

Statele Unite cer Rusiei o soluţie „diplomatică” la criza cu Ucraina

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat, în cursul unei conversaţii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru găsirea unei soluţii „diplomatice" la criza din Ucraina şi a reafirmat angajamentul SUA în favoarea suveranităţii acestei ţări.

Răducanu pierde pentru prima dată un set la un Grand Slam, dar se califică în turul 2 la AO

Britanica Emma Răducanu a debutat la al doilea Grand Slam al carierei cu o victorie interesantă, în faţa americancei Sloan Stephens (67 WTA), fostă număr 3 mondial, calificându-se în turul doi la Australian Open, după un meci de luptă, ceva mai echilibrat decât o arată scorul.

Ce ţară a devenit noul „centru de putere în domeniul apărării cibernetice”

Aproximativ jumătate din investiţiile globale în domeniul apărării cibernetice din ultimii ani au fost realizate în Israel, a declarat marţi premierul Naftali Bennett, conform Reuters.

Clasamentul armatelor. Care sunt primele trei puteri militare ale anului 2022

Statele Unite ale Americii deţin în prezent supremaţia militară datorită aviaţiei şi flotei navale. Federaţia Rusă are cele mai multe forţe mecanizate şi blindate, precum şi cele mai multe rachete nucleare. China are cea mai mare armată terestră cu militari activi.    1. Statele Unite ale Americii armată terestră alcătuită din 1.832.000 militari (1.390.000 militari […]

Rusia, China şi Iranul efectuează exerciţii navale comune, pe fondul tensiunilor cu Occidentul

Nave militare din Rusia, China şi Iran vor efectua exerciţii comune în Golful Persic, în contextul tensiunilor cu Occidentul, anunţă Flota rusă a Pacificului, iar Kremlinul a transmis că preşedintele Vladimir Putin îl va informa pe omologul său chinez, Xi Jinping, despre negocierile cu SUA şi NATO.

Ursula von der Leyen forţată să-şi anuleze participarea la şedintele Parlamentului European. Şoferul acesteia a fost testat pozitiv de COVID-19

Şoferul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost testat pozitiv de COVID-19 luni, forţând-o pe aceasta să anuleze planurile de a participa în plenul Parlamentului European de la Strasbourg de săptămâna aceasta.

Gest revoltător al autorului celui mare mare masacru din Norvegia. Anders Behring Breivik făcut un salut nazist la intrarea în sala de judecată

Autorul masacrului din 2011 din Norvegia, Anders Behring Breivik a făcut marţi un salut nazist la intrarea în instanţă pentru o audiere în vederea eliberării condiţionate, relatează Reuters.

Roberta Metsola – noua preşedintă a Parlamentului European

Roberta Metsola (PPE, Malta) a fost aleasă marţi în funcţia de preşedinte al Parlamentului European până în 2024, cu 458 de voturi, în primul tur de scrutin.

O mişcare împotriva restricţiilor a „cetăţenilor suverani” a luat amploare. Folosesc legi antice şi organizează sesiuni de antrenament

Unii protestatari anti-vaccinare din afara şcolilor şi spitalelor au folosit aceste legi pentru a distribui documente legale false profesorilor, părinţilor şi angajaţilor din domeniul sănătăţii. Aceştia acuză, de asemenea, guvernul de „genocid al vaccinării” în videoclipurile distribuite pe reţelele de socializare. Unele grupuri au organizat chiar tabere de antrenament pentru membrii lor. Au apărut imagini […]

Rusia a trimis trupe în Belarus pentru exerciţii comune. Lukaşenko: „Sunt nişte capetele fierbinţi care cer război”

Rusia a început să trimită trupe în Belarus pentru exerciţii militare comune, într-o mişcare care ar putea creşte temerile celor din vest cu privire la o posibilă pregătire a Moscovei pentru o invazie. Exerciţiile militare comune, denumite United Resolve, urmează să aibă loc în timp ce Rusia adună  forţe de-a lungul graniţei de est a […]

Final tragic pentru un băieţel de 4 ani. A fost răpit din Belgia de bărbatul care-l îngrijea şi a fost găsit mort în Olanda

Dean Verberckmoes, un băieţel belgian în vârstă de patru ani, a dispărut în urmă cu cinci zile. Cel mai probabil, a fost răpit de către bărbatul care avea grijă de el, închis anterior pentru uciderea unui alt copil. Copilaşul a fost găsit mort în Olanda, la capătul unor căutări care au mobilizat zeci de oameni. […]

Pregătire pentru o invazie sau farsă? Rusia a evacuat o parte din personalul ambasadei de la Kiev

Rusia a evacuat în ultimele zile o parte din personalul ambasadei din Ucraina, un posibil indiciu despre următoarea mişcare a lui Putin, scrie New York Times.

Noi proteste masive faţă de restricţii şi faţă de vaccinare, în zeci de oraşe din Germania

Zeci de mii de persoane au protestat, luni seară, în numeroase oraşe din Germania, faţă de restricţiile antiepidemice şi faţă de posibila impunere a vaccinării, înregistrându-se violenţe între demonstranţi şi forţele de ordine.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da