Știri externe

Barack Obama şi americanii felicită Republica Moldova de Ziua Independenţei

Secretarul de Stat american John Kerry a transmis un mesaj de felicitare poporului Republicii Moldova din partea preşedintelui american Barack Obama şi poporului Statelor Unite, cu ocazia aniversării a 23 de ani de la declararea independenţei pe 27 august, potrivit unui comunicat.

Şapte state au promis armament kurzilor din Irak, anunţă Pentagonul

Şapte ţări, în afară de Statele Unite, s-au angajat să furnizeze arme forţelor kurde în lupta contra Statului Islamic (SI) în nordul Irakului, a anunţat marţi secretarul american pentru Apărare, Chuck Hagel.

Negocieri tripartite între Rusia, Ucraina şi UE asupra problemelor energetice, pe 6 septembrie

Miniştrii Energiei dn Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană vor lansa pe 6 septembrie negocieri asupra problemelor din sectorul energetic, informează site-ul Preşedinţiei ucrainene.

Insurgenţii din Doneţk susţin că 94 de militari ucraineni „s-au predat”

Insurgenţii de la Doneţk au anunţat că o companie de 94 de militari ucraineni s-a predat marţi separatiştilor în apropierea localităţii Kuteinikovo, în sud-estul Ucrainei, relatează agenţia rusă Itar-Tass.

Rusia ar putea propune amendamente la Acordul de Asociere UE-Ucraina pe 12 septembrie

Rusia intenţionează să prezinte pe 12 septembrie un plan de "rectificare" a Acordului de Asociere încheiat între Ucraina şi Uniunea Europeană, a anunţat ministrul rus al Dezvoltării Economice, Aleksei Uliukaev, citat de agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Componenţa noului Guvern francez

Preşedintele francez, François Hollande, a prezentat marţi un nou Guvern, în care lipsesc principalii reprezentanţi ai aripii de stânga a Partidului Socialist, relatează AFP, care prezintă lista noului Executiv.

ÎNTÂLNIRE bilaterală între preşedintele Ucrainei şi cel al Rusiei. Putin: Vom face totul pentru pace şi încetarea vărsării de sânge în Ucraina/ Poroşenko: Toate părţile au susţinut planul de pace

Preşedinţii Ucrainei şi Rusiei, Petro Poroşenko şi Vladimir Putin, au avut o întrevedere bilaterală cu ocazia summitului regional de la Minsk. Putin a declarat marţi seara că Rusia va face totul pentru un proces de pace şi pentru încetarea vărsării de sânge în Ucraina, iar Poroşenko a declarat miercuri că toate părţile, inclusiv Rusia, au susţinut propunerile sale pentru încetarea confruntărilor în estul Ucrainei.

Întrevederea dintre Putin şi Poroşenko s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii

Întrevederea bilaterală dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko s-a încheiat, după aproape două ore de discuţii cu uşile închise, la Minsk, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.

Catherine Ashton, miniştrii de Externe ai Republicii Moldova şi Georgiei, la Reuniunea diplomaţiei române

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române debutează miercuri, invitaţi speciali fiind Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al CE şi miniştrii de Externe ai R. Moldova şi Georgiei, Natalia Gherman şi Maia Panjikidze.

Ambasada britanică prezintă scuze pentru o imagine controversată marcând incendierea Casei Albe – FOTO

Ambasada britanică din Washington a prezentat scuze după ce a postat o imagine controversată cu un tort aniversar reprezentând Casa Albă, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la incendierea sediului Preşedinţiei americane de către trupe britanice, relatează CNN.

Washingtonul nu intenţionează să coopereze cu regimul Bashar al-Assad în combaterea terorismului

Preşedinţia Statelor Unie, care analizează posibilitatea unor raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria ale grupului terorist Stat Islamic, a exclus posibilitatea cooperării cu regimul Bashar al-Assad.

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona vulcanului islandez Bardarbunga

Vulcanul islandez Bardarbunga a fost afectat marţi de un seism cu magnitudinea 5,7, cel mai puternic de la intensificarea activităţii acestuia, la 16 august, ceea ce arată că există în continuare riscul unei erupţii.

Un elicopter de transport al ONU s-a prăbuşit în Sudanul de Sud

Un elicopter al Misiunii ONU în Sudanul de Sud (UNMISS), ce transporta mărfuri, s-a prăbuşit marţi în apropiere de Bentiu, în nordul ţării devastate de lupte, a anunţat misiunea, precizând că soarta echipajului este necunoscută.

Datoriile grecilor către stat au crescut cu 1,28 miliarde euro în iulie

Ministerul grec de Finanţe a raportat venituri din taxe în scădere cu 1,28 miliarde de euro la finele lunii iulie, iar numărul total de rău-platnici la bugetul de stat a crescut la peste 2,4 milioane de persoane, informează Kathimerini.

Cei doi jurnalişti din Crimeea reţinuţi în estul Ucrainei au fost eliberaţi

Doi jurnalişti de la un ziar din Crimeea, care fuseseră reţinuţi în estul Ucrainei de organizaţia naţionalistă radicală ucraineană Pravîi Sektor, au fost eliberaţi, a anunţat redactorul-şef al publicaţiei, citat de AFP.

Palestinienii anunţă un acord privind un ARMISTIŢIU permanent în Fâşia Gaza. Armistiţiul va intra în vigoare la ora 16.00 GMT

Un acord privind un armistiţiu permanent a fost încheiat pentru a pune capăt celor 50 de zile de război între mişcarea islamistă Hamas şi Israel în Fâşia Gaza, a anunţat, marţi, un oficial palestinian. Un oficial israelian de rang înalt a confirmat acceptarea armistiţiului.

Val de demisii la compania Malaysia Airlines, afectată de două catastrofe aviatice

Cel puţin 186 de membri ai personalului navigant al Malaysia Airlines au părăsit compania aeriană afectată de două catastrofe aviatice în cursul acestui an, a anunţat marţi compania, numeroşi dintre cei care au demisionat citând presiuni ale familiei şi temeri pentru siguranţa lor.

O autocisternă înmatriculată în România s-a răsturnat şi a căzut de la 10 metri, în Italia

O autocisternă înmatriculată în România s-a răsturnat în oraşul Aosta, în nordul Italiei, căzând de la înălţimea de circa zece metri, lângă o casă, însă şoferul a scăpat doar cu răni uşoare, iar vehiculul nu a luat foc, fiind gol în momentul accidentului, relatează presa italiană.

Petro Poroşenko: Soarta lumii şi a Europei se decide la summitul de la Minsk

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a apreciat marţi că "soarta lumii şi a Europei" se va decide la summitul de la Minsk, în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a liderilor Uniunii Europene.

CONFRUNTĂRI militare în sud-estul Ucrainei, în apropierea frontierei cu Rusia

Confruntări militare au loc, marţi, în zona Novoazovsk, la sud de Doneţk, în apropierea frontierei cu Rusia, unde autorităţile ucrainene susţin că au oprit un convoi rus de blindate.

Americanul eliberat după doi ani de captivitate în Siria este în stare bună şi se află în Israel

Fostul ostatic american Peter Theo Curtis, eliberat duminică în Siria, se află în prezent la Tel-Aviv, în Israel, sub protecţia autorităţilor de la Washington şi se află "într-o stare de sănătate bună", au anunţat, luni, oficiali americani.

Cum relatează presa franceză demisia Guvernului: Preşedintele Francois Hollande se confruntă cu o „criză de regim”

Presa franceză constată marţi existenţa unei grave "crize de regim", după demisia Guvernului condus de Manuel Valls, pe fondul divergenţelor profunde cu privire la politica economică a preşedintelui socialist Francois Hollande, care trebuie să profite de "ultima şansă" pentru a-şi "salva" mandatul.

Doi jurnalişti de la un ziar din Crimeea, arestaţi în Ucraina de organizaţia Pravîi Sektor: „Am stabilit cine erau şi acum îi vom elibera”

Doi jurnalişti de la un ziar din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie, au fost daţi dispăruţi în Ucraina de duminică, a anunţat luni publicaţia, relatează AFP. Organizaţia radicală naţionalistă ucraineană Pravîi Sektor, ai cărei membri sunt angajaţi în lupte în estul ţării, a confirmat marţi că deţine doi jurnalişti care lucrează pentru un ziar din Crimeea.

Mărturiile paraşutiştilor ruşi capturaţi în Ucraina: ”Nu ştim de ce ne-au trimis aici. Mi-am dat seama că este război” – VIDEO

Kievul a difuzat marţi mărturii filmate ale unor paraşutişti capturaţi cu o zi înainte în estul Ucrainei, o primă probă materială a participării forţelor armate ruseşti în confruntările armate din zonă.

Epidemia de Ebola s-a soldat cu 120 de morţi în rândul personalului medical

Epidemia de Ebola a provocat până în prezent moartea a 120 de membri ai personalului medical, iar în cele trei ţări cele mai afectate de acest virus -Liberia, Guineea şi Sierra Leone- există doar unul sau doi medici la 100.000 de locuitori, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Comisarul european pentru Energie: Alte state UE să livreze Ucrainei gaze naturale, în caz de nevoie

Comisarul european pentru Energie Günther Oettinger îndeamnă la o aprovizionare cu gaze naturale a Ucrainei de către alte ţări europene, în cazul în care Rusia îşi va înceta livrările, într-un interviu publicat marţi în presa germană.

Kievul susţine că a DISTRUS convoiul de blindate care a trecut frontiera dinspre Rusia. Lavrov: Aceste afirmaţii reprezintă un „război informaţional”. SBU: Militari ruşi reţinuţi în estul ţării

Majoritatea vehiculelor blindate din convoiul care a trecut luni frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei au fost distruse de artileria şi aviaţia militară ucraineană, a anunţat serviciul de presă al armatei, citat de agenţia Ukrinform.

Polonia şi balticii cer NATO să considere scutul antirachetă sistem de descurajare a Rusiei

Polonia şi ţările baltice au propus ca scutul NATO antirachetă să fie recunoscut ca sistem de descurajare a Rusiei, însă Germania şi alte state au obiectat că "nu este necesar ca Rusia să fie provocată în mod inutil", potrivit Der Spiegel, citat de site-ul Euractiv.

Australia creează un serviciu de anchetă specializat în neutralizarea candidaţilor la jihad

Australia a anunţat marţi crearea unui serviciu de anchetă şi intervenţie specializat în neutralizarea candidaţilor la jihad în Siria şi Irak.

Turist rus, arestat pentru escaladarea Podului Brooklyn din New York

Un turist rus care a urcat pe Podul Brooklyn din New York pentru a face poze cu telefonul mobil a compărut luni în faţa justiţiei şi a fost plasat în detenţie, a anunţat o sursă judiciară.

Tren de LUX pe ruta Budapesta-Teheran, cu oprire inclusiv în România. Cât costă şi ce servicii oferă o călătorie – FOTO

Amatorii bogaţi de călătorii cu trenuri vechi şi destinaţii neaşteptate ar putea să-şi împlinească visul în curând, la bordul unei rame de mare lux pe ruta Budapesta-Teheran, introduse de către o filială a căilor ferate ungureşti.

ANALIZĂ: Franţa aşteaptă un nou guvern, fără contestatari

Contestat de ministrul Economiei, preşedintele francez François Hollande l-a însărcinat luni pe premierul Manuel Valls să formeze până marţi o nouă echipă "în concordanţă" cu politica sa de austeritate, dar să fie, oare, vorba doar despre un nou Guvern şi nicio schimbare? comentează AFP.

SUA vor efectua zboruri de recunoaştere în spaţiul aerian al Siriei

Statele Unite sunt pe punctul de a trimite avioane de spionaj şi avioane fără pilot în spaţiul aerian al Siriei, cu scopul de a repera jihadişti ultraradicali şi de a pregăti terenul unor eventuale atacuri aeriene, a declarat luni un oficial american de rang înalt pentru AFP.

O rachetă lansată din Liban a căzut în nordul Israelului

O rachetă lansată de pe teritoriul Libanului a căzut luni seara în nordul Israelului, a anunţat armata israeliană, fără a oferi informaţii despre posibile victime în urma acestui tir, relatează AFP.

Germania va livra 4.000 de veste antiglonţ kurzilor din Irak

Germania va livra kurzilor irakieni 4.000 de veste antiglonţ şi tot atâtea căşti, precum şi 200 de aparate radio şi 680 de aparate pentru vedere pe timpul nopţii, a dezvăluit luni săptămânalul german Der Spiegel pe site, citat de AFP.

Petro Poroşenko a discutat cu Angela Merkel despre agravarea situaţiei în estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cancelarul german Angela Merkel au discutat la telefon, în noaptea de luni spre marţi, despre agravarea situaţiei în estul Ucrainei, a anunţat Preşedinţia ucraineană, citată de agenţia Ukrinform.

Casa Albă: „Incursiunile Rusiei în Ucraina, o escaladare semnificativă a conflictului. Sunt inacceptabile”

"Incursiunile militare" ale Rusiei pe teritoriul Ucrainei constituie o "escaladare semnificativă" a conflictului din această ţară, a afirmat Casa Albă luni seara, după ce Kievul a anunţat că a reţinut militari ruşi pe teritoriul său.

Emiratele Arabe Unite au bombardat poziţii ale miliţiilor islamiste în Libia – oficiali americani

Emiratele Arabe Unite au efectuat în secret atacuri aeriene împotriva miliţiilor islamiste din Libia, au anunţat luni doi oficiali americani, citaţi de AFP.

Serghei Lavrov: Rusia îşi va apăra interesele în cazul unor noi sancţiuni occidentale

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat luni că Moscova va face tot posibilul pentru a-şi apăra interesele, inclusiv cele din domeniul securităţii naţionale, dacă Occidentul va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei, relatează agenţia RIA Novosti.

Preşedintele ucrainean anunţă DIZOLVAREA Parlamentului şi alegeri anticipate la 26 octombrie

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a semnat luni ordinul privind dizolvarea Parlamentului, în vederea organizării alegerilor anticipate pe 26 octombrie, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Sviatoslav Ţegolko, relatează agenţiile UNIAN şi Itar-Tass.