Fum este vizibil în zona Novoazovsk, un oraş de coastă situat pe litoralul Mării Azov, la 12 kilometri de frontiera Rusiei.
„Atacurile mercenarilor ruşi la Novoazovsk continuă în acest moment. Un spital este în flăcări”, a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.
Kievul susţine că armata ucraineană a oprit un convoi rus de zece tancuri şi două transportoare blindate, după ce vehiculele ar fi intrat în Ucraina venind din Rusia. Moscova a respins acuzaţiile.
„Rusia încearcă să creeze un nou front în zona regiunii Doneţk. (…) În acest moment, militarii ucraineni consolidează liniile de apărare în jurul oraşului Novoazovsk”, a dat asigurări Lisenko.
Citeşte şi: Kievul susţine că a DISTRUS convoiul de blindate care a trecut frontiera dinspre Rusia. Lavrov: Aceste afirmaţii reprezintă un „război informaţional”. SBU: Militari ruşi reţinuţi în estul ţării
Citeşte şi: Mărturiile paraşutiştilor ruşi capturaţi în Ucraina: ”Nu ştim de ce ne-au trimis aici. Mi-am dat seama că este război” – VIDEO
Citeşte şi: ÎNTÂLNIRE Petro Poroşenko – Vladimir Putin: Cei doi lideri şi-au strâns mâna înaintea unei reuniuni cu UE, la Minsk