Știri externe

Xi Jinping cere ca relaţiile China-UE să nu fie influenţate de „părţi terţe”, pe fondul rivalităţii cu SUA

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut marţi, în conversaţia cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, ca relaţiile Uniunii Europene cu Beijingul să nu fie influenţate de "părţi terţe", în contextul rivalităţii cu Statele Unite.

Joe Biden consideră că Acordul nuclear cu Iranul nu mai poate fi reactivat

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, consideră că Acordul nuclear dintre Iran şi marile puteri nu mai poate fi reactivat, conform unei înregistrări video care a fost difuzată marţi, deşi afirmaţiile au fost făcute în noiembrie.

Războiul din Ucraina, ziua 300. Explozie la o conductă care aduce gaz siberian în Europa prin Ucraina / Continuă bombardamentele / Putin ordonă strategia pentru anul viitor

Vizita făcută de preşedintele Rusiei la Minsk nu s-a soldat cu rezultatul scontat de Moscova, în timp ce situaţia la Kiev rămâne critică din punct de vedere al infrastructurii energetice.

Aer cald în Europa de Vest: 20°C în Franţa, în weekendul de Crăciun

Creşterea temperaturilor a fost spectaculoasă în Paris, unele temperaturi crescând cu până la 20°C de Crăciun.

Moş Crăciun, soţia lui şi spiriduşii au dezmembrat un clan de traficanţi de droguri

Poliţia peruană a acţionat sub acoperire într-un cartier rău famat din capitala Lima.

Talibanii închid pentru femei universităţile din Afganistan

Talibanii au anunţat marţi închiderea universităţilor pentru femei din Afganistan, potrivit unei scrisori a ministrului învăţământului superior, citate de BBC.

Emmanuel Macron: Franţa va continua să furnizeze Ucrainei armament la începutul anului 2023

Franţa a furnizat Ucrainei noi sisteme de rachete şi va continua livrările la începutul anului 2023, a afirmat marţi preşedintele Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Monde.

Jocul Calamarului propus Putin: Kremlinul publică reclame, pentru a-i convinge pe ruşi să se înroleze

În Squid Game, oamenii se duc la moarte în schimbul banilor.

Un Moş Crăciun albastru, în zona de război la Bahmut: a împărţit cadouri şi zâmbete

Un soldat din Brigada 10 care luptă în prima linie în Bahmut, regiunea Doneţk, s-a îmbrăcat în Moş Crăciun.

Fostă secretară a unui lagăr de concentrare nazist, condamnată la doi ani de închisoare

O femeie în vârstă de 97 de ani, acuzată de complicitate la crimă pentru rolul său de secretar al comandantului SS al lagărului de concentrare Stutthof, lângă actualul oraş polonez Gdansk, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost condamnată la doi ani de închisoare în Germania.

Musk, faţă cu reacţiunea: zeci de plângeri din partea unor foşti angajaţi Twitter

Twitter Inc. a fost acuzată marţi de 100 de foşti angajaţi de diverse încălcări legale rezultate în urma preluării companiei de către Elon Musk, inclusiv de faptul că a vizat femei pentru concedieri şi nu a plătit indemnizaţiile promise, potrivit Reuters.

Comisia Europeană: Se înregistrează progrese în ceea ce priveşte achiziţionarea în comun de gaze

Comisia Europeană a convocat marţi o masă rotundă la nivel înalt în domeniul industrial pentru a sprijini activitatea în cadrul Platformei energetice a UE în direcţia achiziţionării în comun a gazelor, care este programată să înceapă în 2023.

Tânărul etiopian care a dat în judecată Facebook, acuzând platforma că a contribuit la moartea tatălui său

Meareg Amare a fost ucis după ce a fost victima ameninţărilor şi a postărilor despre etnia sa, mesaje pe care platforma nu le-a eliminat, iar fiul a intentat un proces fără precedent.

Consiliul de Apărare al Rusiei are loc mâine: Putin va stabili obiective militare pentru 2023

La Moscova este programată mâine o şedinţă importantă, condusă de liderul de la Kremlin.

Preşedintele Germaniei cere Chinei să îndemne Rusia să oprească războiul din Ucraina

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-a cerut marţi omologului său chinez, Xi Jinping, să încerce să convingă Rusia să oprească războiul din Ucraina şi să îşi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean.

Antonio Guterres este pesimist în privinţa perspectivelor de pace în Ucraina

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, s-a declarat pesimist, marţi, în legătură cu perspectivele reluării negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina în viitorul apropiat, informează postul de televiziune CNN.

Rachetele ruşilor au doborât un elicopter ucrainean aflat în recunoaştere: momentul impactului cu solul

Elicopterul ucrainean Mi-8 zboară la altitudine joasă şi este lovit de o rachetă a ruşilor, dintr-un alt elicopter fiind surprins momentul impactului la sol.

Eurodeputata Eva Kaili a recunoscut o parte din acuzaţiile formulate în ancheta de corupţie

Eurodeputata Eva Kaili, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, a recunoscut o parte din acuzaţiile formulate în ancheta privind acte de corupţie pentru promovarea intereselor Qatarului, afirmă surse judiciare belgiene citate de publicaţiile Le Soir, La Repubblica şi Le Figaro.

UE îndeamnă Iranul să nu mai susţină Rusia. Întâlnire de rang înalt pe tema Acordului nuclear

Uniunea Europeană a îndemnat, marţi, Iranul să înceteze acţiunile de reprimare a protestelor şi să oprească exporturile de armament în Rusia, iar o întâlnire la nivel înalt a avut loc în Iordania, în contextul eforturilor de relansare a Acordului nuclear.

VIDEO Explozie la o conductă de gaze în Siberia

O explozia a vut loc la gazoductul de export gaze Urengoi-Pomary-Uzhhorod, care pleacă din nord-vestul Siberiei, în Rusia, şi trece prin Ucraina, anunţă media rusă.

Putin încearcă „să respingă responsabilitatea pentru eşecul militar” din Ucraina – analiza ministerului britanic al Apărării

Putin încearcă să evite asumarea responsabilităţii pentru zecile de mii de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina, de la începutul invaziei Rusiei.

Decor festiv în Rusia. Soldaţii de gheaţă marchează Crăciunul patriotic în oraşul Chita

Chita se află la 4.830 km est de Moscova. Autorităţile locale au decis că sculpturile de gheaţă militarizate ar fi un decor adecvat pentru acest sezon festiv; o modalitate de a încuraja un nou an patriotic. Cei mai mulţi dintre oamenii cu care vorbesc în piaţă sunt de acord.   „Ducem un război”, spune Tatyana, […]

China ar putea înregistra aproape un milion de decese în momentul ieşirii din zero-Covid – studiu

Ieşirea bruscă şi nepregătită a Chinei din politica zero-Covid ar putea duce la aproape un milion de decese, potrivit unui nou studiu, în timp ce ţara se pregăteşte pentru un val de infecţii fără precedent care se va răspândi din cele mai mari oraşe ale sale în vastele zone rurale, scrie CNN.

VIDEO Motanul „influencer” Stepan s-a întors acasă

Pisica „influencer” ucraineană pe nume Stepan s-a întors acasă, în cartierul Saltivka din Kharkiv.

SUA, cu ochii pe ce se întâmplă în Belarus

Casa Albă afirmă că SUA „monitorizează îndeaproape” activitatea soldaţilor din Belarus.

Decizie radicală în SUA: Comisia de anchetă a Camerei Reprezentanţilor recomandă inculparea lui Donald Trump

Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele comise la Capitoliu în ianuarie 2021 a recomandat, luni, Departamentului Justiţiei din SUA să îl pună sub acuzare pe fostul preşedinte Donald Trump pentru patru presupuse infracţiuni.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 299. Danilov: Rusia are rachete pentru încă 3-4 atacuri în masă asupra Ucrainei, înainte de a-şi epuiza stocurile / Explozii în Kiev / Ruşii menţin 8 nave pregătite pentru luptă în Marea Neagră / Putin, în Belarus / Kremlinul face scandal, după plafonarea preţului gazelor

UPDATE 23:30 Putin: Menţin relaţii de lucru cu mulţi, inclusiv cu Macron Preşedintele rus Vladimir Putin spune că menţine relaţii de lucru „cu mulţi omologi, inclusiv Macron”, scrie Tass, referindu-se la conferinţa de presă de la finalul întâlnirii dintre preşedintele rus şi omologul său din Belarus, Alexander Lukaşenko. UPDATE 23:00 Kiev: presiune din partea lui […]

Serviciile secrete ale Kievului descriu cum şi-a bătut joc Putin de soldaţii săi

Preşedintele rus Vladimir Putin a amânat de trei ori invazia Ucrainei, care a avut loc pe 24 februarie, a declarat Vadim Skibiţki, membru al serviciilor secrete militare ucrainene.

Roberta Metsola, discurs în Plenul Parlamentului: România va adera la Schengen

Preşedinta PE, Roberta Metsola, a spus, luni seară, în discursul susţinut în Parlamentul României, că România va adera la Schengen.

Tancurile armatei germane sunt „kaputt”. Toate blindatele Puma au avut probleme tehnice în cadrul unui exerciţiu

Reuniunea de urgenţă a avut loc în urma scurgerii unui e-mail de la un comandant superior către şeful forţelor armate germane, în care acesta deplânge starea jalnică a vehiculelor de luptă de infanterie ale diviziei sale. „Chiar şi cu cele mai bune pregătiri, problema pregătirii vehiculelor a devenit un joc de loterie”, i-a scris generalul-maior […]

O mare ţară a lumii i-a pus gând rău lui Abramovici: active de 26 de milioane de dolari, sub sechestru

Canada a început confiscarea bunurilor oligarhului Roman Abramovici.

Premierul olandez îşi cere scuze pentru rolul jucat de Olanda în comerţul cu sclavi: „o crimă împotriva umanităţii”

Premierul olandez îşi cere scuze pentru rolul jucat de Olanda în comerţul cu sclavi. Mark Rutte afirmă că statul olandez "a permis, încurajat şi a profitat de sclavie" timp de secole.

Rusia susţine că a doborât rachete de fabricaţie americană lansate de Ucraina spre teritoriul rus

Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că sistemele antibalistice ruse au doborât mai multe rachete de fabricaţie americană lansate de armata ucraineană asupra unor obiective din regiunea rusă Belgorod.

Oficial de la Chişinău: Rusia ar avea în plan să invadeze Republica Moldova la începutul anului 2023 / Ofensiva depinde de evoluţiile războiului din Ucraina

Potrivit oficialului moldovean, sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova. „Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, […]

Zelenski: Copiii ucraineni îi cer lui Moş Crăciun sisteme de apărare antiaeriană şi arme

Copiii ucraineni îi cer Sfântului Nicolae, sau lui Moş Crăciun, arme, sisteme de apărare antiaeriană şi victorie de acest Crăciun, a declarat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în ziua în care ţara sărbătoreşte Sfântul Nicolae.

Ucraina, sprijinită de Marea Britanie şi anul viitor. Rishi Sunak intenţionează să menţină nivelul asistenţei militare

Marea Britanie intenţionează să menţină în 2023 nivelul asistenţei militare destinate Ucrainei, a afirmat luni premierul Rishi Sunak, prezent la reuniunea Forţei comune de reacţie, aflată în curs în Letonia, informează cotidianul Le Monde.

Şeful Poliţiei poloneze a detonat din greşeală un lansator de grenade primit de la Ucraina

Ar fi putut avea loc un masacru, dar, din fericire, Szymczyk şi un coleg au suferit răni uşoare. „Când mutam lansatorul de grenade dat de ucraineni a avut loc o explozie”, a spus generalul la un post de radio polonez. „Explozia a fost puternică: forţa impactului a trecut prin podea şi a deteriorat tavanul”. Pe […]

Rusia şi China vor organiza exerciţii navale comune, pe fondul tensiunilor cu Occidentul

Rusia şi China vor organiza exerciţii militare comune în perioada 21-27 decembrie, anunţă Ministerul rus al Apărării, pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi Occident şi în contextul intensificării prezenţei militare americane în regiunea Asia-Pacific.

Elon Musk, selfie cu Naila Asker-zade, soţia unuia dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Putin

La finala Cupei Mondiale, noul proprietar de la Twitter a luat loc între ginerele lui Trump şi soţia bancherului rus Andrei Kostin.

Ruşii lansează atacuri masive. Apărarea ucraineană rezistă FOTO VIDEO

Rusia atacă 9 regiuni ucrainene, ucigând 3 civili în ultima zi.