Pană de curent „fără precedent”: Zeci de milioane de oameni din America de Sud, fără energie electrică/ Preşedintele argentinian promite investigaţii | FOTO, VIDEO

Preşedintele argentinian Mauricio Macri a numit pana masivă de curent care a lăsat duminică zeci de milioane de oameni în America de Sud fără energie electrică "fără precedent" şi a promis o investigaţie aprofundată, potrivit Reuters.

1795 afişări
Imaginea articolului Pană de curent „fără precedent”: Zeci de milioane de oameni din America de Sud, fără energie electrică/ Preşedintele argentinian promite investigaţii | FOTO, VIDEO

Preşedintele argentinian promite investigaţii în urma unei pene masive de curent electric

Reţeaua electrică din Argentina "a căzut" în jurul orei locale 7:00 ora (1100 GMT), lăsând întreaga ţară fără curent electric, a anunţat Ministerul Energiei din Argentina. Pana a întrerupt energia electrică în mare parte din Uruguay şi mai multe regiuni din Paraguay şi a dus la închiderea rafinăriei YPF La Plata, cea mai mare din Argentina.

Macri a spus că pana a fost determinată de o defecţiune la reţeaua de coastă a ţării, dar a spus că autorităţile încă nu ştiu ce a provocat problema.

În jumătate din ţară curentul a reveni până la jumătatea după-amiezii, a declarat Macri.

Distribuitorii de energie din Argentina, Paraguay şi Uruguay, ale căror populaţii totalizează aproape 55 de milioane de locuitori, au transmis că energia a fost rapid restaurată în marile oraşe şi în regiunile de coastă puternic populate, inclusiv Montevideo şi Buenos Aires.

Guvernul din Uruguay a anunţat că a fost reluată alimentarea cu energie în 75% din ţară până la ora locală 1:30.

În Paraguay, capitala Asuncion nu a fost afectată de întrerupere, dar furnizorii locali au anunţat că restabilesc energia în oraşele mai mici şi în zonele rurale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici