Parchetul belgian: Nu există legătură între arestările din Grecia şi celula destructurată

Parchetul însărcinat cu ancheta asupra celulei jihadiste destructurate săptămâna aceasta în Belgia, în timp ce era pe punctul să comită atentate, a dezminţit duminică orice legătură a anchetei cu arestările efectuate cu o zi înainte în centrul Atenei.

155 afișări
Imaginea articolului Parchetul belgian: Nu există legătură între arestările din Grecia şi celula destructurată

Parchetul belgian: Nu există legătură între arestările din Grecia şi celula destructurată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"A rezultat că nu există nicio legătură între aceste persoane şi anchetă", a declarat Eric Van Der Sypt, un purtător de cuvânt al Parchetului Federal.

O sursă din cadrul poliţiei greceşti a anunţat patru arestări, precizând că poliţia antiteroristă a transmis ADN-ul şi amprentele digitale autorităţilor belgiene, pentru a verifica dacă Abdelhamid Abaaoud, prezentat de către presa belgiană ca şeful celulei, se afla printre cei arestaţi.

Întrebat despre Abaaoud, Parchetul Federal a refuzat din nou să confirme sau să infirme că acesta ar fi comandat şi finanţat reţeaua de pe teritoriul Greciei sau Turciei, aşa cum afirmă mai multe publicaţii belgiene.

Acest belgian în vârstă de 27 de ani, de origine marocană, a luptat în rândul grupării Statul Islamic (SI), potrivit presei belgiene. El apare într-o înregistrare video în care SI se lăuda cu comiterea unor atrocităţi, vorbind către camera de filmat în timp ce conducea un vehicul care târa cadavre mutilate către o groapă comună.

El l-ar fi sunat, de pe teritoriul Greciei, pe fratele unuia dintre cei doi presupuşi jihadişti care au fost ucişi după ce poliţia a luat cu asalt joi seara o ascunzătoare a acestora de la Verviers, în estul Belgiei. Cei doi suspecţi au răspuns asaltului trăgând cu Kalaşnikovul şi a urmat un schimb violent de focuri.

O razie vastă a condus la arestarea a 13 persoane, în mai multe comune belgiene. Cinci dintre aceste persoane au fost inculpate vineri seara pentru "apartenenţă la un grup terorist". În plus, doi suspecţi, fugari, au fost arestaţi în Alpii francezi.

Percheziţii au permis găsirea unor arme, produse pentru fabricarea unor bombe, sume importante de bani, dar şi uniforme de poliţie şi documente false.

Celula destructurată, alcătuită în parte din jihadişti reveniţi din Siria, voia "să ucidă poliţişti în spaţiul public şi în comisariate" prin atentate "în toată ţara", potrivit Parchetului Federal.

Un gradat din cadrul poliţiei belgiene a fost prezent în Grecia în perioada 14-16 ianuarie, asigurând legătura cu autorităţile elene în cadrul acestei anchete, a precizat pentru AFP sursa din poliţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici