Parlamentul de la Kiev a decis alegeri anticipate pentru Primăria Kievului la 25 mai

Parlamentul de la Kiev a aprobat, marţi, o lege care prevede organizarea alegerilor anticipate pentru Primăria Kievului la 25 mai.

83 afișări
Imaginea articolului Parlamentul de la Kiev a decis alegeri anticipate pentru Primăria Kievului la 25 mai

Parlamentul de la Kiev a decis alegeri anticipate pentru Primăria Kievului la 25 mai (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Legea a fost votată de 331 de deputaţi ai Radei Supreme de la Kiev, relatează Ukrainian News Agency, în pagina electronică.

Iniţiativa i-a aparţinut deputatului Volodimir Iavorivski, reprezentant al Partidului Batkivşcina al Iuliei Timoşenko.

Parlamentul de la Kiev a stabilit tot pentru 25 mai alegerile prezidenţiale anticipate.

Ucrainenii vor fi chemaţi la urne pentru a-l alege pe şeful statului după ce violeneţe fără precedent au avut loc la Kiev, provocând moartea a peste 80 de persoane şi sute de răniţi.

În urma crizei, Parlamentul l-a demis pe preşedintele Viktor Ianukovici şi a aprobat ca funcţia de şef de stat interimar să fie deţinută până la alegeri de Oleksandr Turcinov, un apropiat al fostului premier Iulia Timoşenko.

Fostul campion la box Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei de la Kiev, a anunţat, marţi, că va candida la alegerile prezidenţiale anticipate din Ucraina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici