Parlamentul de la Londra a adoptat un proiect de lege crucial pentru procedura de BREXIT

Un proiect de lege considerat crucial pentru desfăşurarea procedurii de Brexit a fost adoptat de Parlamentul britanic după ce mai mulţi parlamentari conservatori proeuropeni au decis în ultimul moment să susţină poziţia Guvernului Theresa May, informează agenţia Reuters.

21012 afișări
Imaginea articolului Parlamentul de la Londra a adoptat un proiect de lege crucial pentru procedura de BREXIT

Parlamentul de la Londra a adoptat un proiect de lege crucial pentru procedura de BREXIT

Premierul britanic a comunicat după aprobarea proiectului de lege că acest lucru este un pas crucial privind procedura de Brexit, adăugând că în următoarele săptămâni vor fi publicate mai multe detalii despre propunerile britanice privind viitoarele relaţii cu UE.

Proiectul de lege a fost adoptat după ce mai mulţi parlamentari conservatori proeuropeni au decis în ultimul moment să susţină poziţia Theresi May, astfel fiind evitată o criză care ar fi putut submina serios autoritatea premierului britanic.

Totuşi, şase parlamentari conservatori din partidul condus de Theresa May au votat împotriva proiectului de lege.

May trebuie să treacă prin Parlament alte câteva proiecte de lege privind Brexit, iar votul strâns de miercuri ar putea fi un indiciu pentru modul în care se vor desfăşura dezbaterile privind Brexit în cadrul Legislativului britanic.

Teoretic, Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Pentru respectarea acestui termen, documentele pe tema Brexit trebuie finalizate până în octombrie 2018, astfel încât să poată fi ratificate în timp util.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici