Parlamentul Greciei dezbate al doilea set de reforme cerute de creditorii internaţionali

Parlamentul Greciei a început miercuri dezbaterile pentru al doilea set de reforme cerute de creditori înainte de începerea negocierilor pentru noul program de susţinere financiară a ţării, relatează MarketWatch.

134 afișări
Imaginea articolului Parlamentul Greciei dezbate al doilea set de reforme cerute de creditorii internaţionali

Parlamentul Greciei dezbate al doilea set de reforme cerute de creditorii internaţionali (Foto: AFP)

Măsurile se vor concentra pe introducerea reglementărilor bancare europene în legislaţia elenă şi pe modernizarea Codului de Procedură Civilă.

Votul urmează să aibă loc miercuri noaptea, potrivit presei elene fiind aşteptate şi demonstraţii anti-austeritate.

Premierul Alexis Tsipras a fost nevoit să remanieze Guvernul săptămâna trecută, după ce parlamentari din partidul Syriza s-au opus primului set de reforme.

"Există riscul ca numărul rebelilor să crească". Se pune întrebarea dacă Tsipras poate menţiune controlul asupra partidului şi să prevină evoluţii politice nedorite", a declarat Michael Michaelides, analist la Royal Bank of Scotland Group în Londra.

Oficialii eleni urmează să discute vineri, la Atena, cu reprezentanţii creditorilor instituţionali, respectiv ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI.

Obiectivul Guvernului este ca discuţiile pentru noul program de salvare a ţării, în valoare de 86 de miliarde de euro, să fie încheiate până pe 20 august.

Analiştii anticipează că economia Greciei se va contracta în acest an cu 0,7%, după blocajul provocat de măsurile de control al capitalului. Anterior, analiştii ancipau că Grecia va înregistra creştere economică în 2015.

Băncile din Grecia şi-au reluat activitatea în această săptămână, dar activităţile sunt limitate, iar retragerile de bani pot fi de până la 420 de euro pe săptămână. Piaţa financiară este continuare închisă.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici