Parlamentul ucrainean va examina din nou cazul Timoşenko

Parlamentul ucrainean, care se află sub o puternică presiune a UE, va examina din nou o lege care ar permite transferul opozantei încarcerate Iulia Timoşenko în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale, cerută de europeni înainte de semnarea unui acord de asociere.

125 afișări
Imaginea articolului Parlamentul ucrainean va examina din nou cazul Timoşenko

Iulia Timoşenko (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După reuniunea de luni seară a unui grup de lucru parlamentar însărcinat cu redactarea unui text de compromis, Partidul Regiunilor al preşedintelui Viktor Ianukovici, majoritar în Parlament, a sugerat că nu va vota marţi "Legea Timoşenko".

Fostul premier ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi a fost spitalizată în aprilie 2012 pentru hernie de disc.

"Facţiunea noastră nu va vota proiectele de lege existente pentru că ele sunt incomplete şi conţin multe contradicţii", a declarat luni seară pentru postul de televiziune Kanal 5 Grigori Smitiuk, un deputat al Partidului Regiunilor.

Andrei Şevcenko, un deputat al partidului Batkivşcina, condus de Timoşenko, a declarat, de asemenea, că "nu are niciun motiv să fie optimist", citat de Ukrainska Prvada.

Emisarii europeni, fostul preşedinte polonez Alexander Kwasniewski şi fostul preşedinte al Parlamentului European Pat Cox, care au asistat pe 13 noiembrie la precedentul eşec al Parlamentului ucrainean, au revenit în Ucraina marţi.

"Suntem pregătiţi să facem maximum pentru a-i asigura succesul", a anunţat Cox.

Cancelarul german Angel Merkel, a cărei ţară este pregătită să o găzduiască pe Timoşenko pentru a primi îngrijiri medicale, a pus la îndoială voinţa Kievului de a ajunge la un acord de asociere cu UE, aflat pe ordinea de zi a summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc pe 28-29 noiembrie la Vilnius.

"Vreau să repet cu forţă că aşteptăm din partea Ucrainei măsuri credibile pentru a crea condiţiile unei semnări a acordului de asociere", a declarat cancelarul.

"Şi nu oricând, ci acum", a continuat Angela Merkel.

Acest mesaj a fost relatat de mai mulţi alţi oficiali UE.

"Totul este în mâinile preşedintelui Ianukovici", a apreciat ministrul suedez, Carl Bildt. "Noi avem o politică (referitor la Ucraina). Eu nu sunt destul de sigur că are şi ea una" faţă de UE, a adăugat el.

Ianukovici s-a retras în spatele Parlamentului pentru a găsi o soluţie la cazul Timoşenko, adversara sa la alegerile prezidenţiale din 2010, dar, în opinia europenilor, preşedintele este cel care exercită presiuni asupra aliaţilor săi din Legislativ.

"Dacă aceasta nu se va rezolva, semnarea acordului nu va fi posibilă", a declarat luni preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici