Partidele pro-europene din Marea Britanie s-au unit pentru a schimba destinul Brexit. Alianţa, prima de acest fel din ultimul secol

Partidele britanice de dimensiuni mai mici, orientate pro-european, s-au alăturat în cadrul unei alianţe inedite cu scopul de a schimba direcţia în care se îndreaptă procesul Brexit, în contextul alegerilor generale de pe 12 decembrie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

9048 afișări
Imaginea articolului Partidele pro-europene din Marea Britanie s-au unit pentru a schimba destinul Brexit. Alianţa, prima de acest fel din ultimul secol

Partidele pro-europene din Marea Britanie s-au aliat pentru a schimba destinul Brexit

Alianţa, prima de acest fel din ultimul secol, formată din Liberal-Democraţi, din naţionaliştii galezi Plaid Cymru şi din Partidul Verzilor, cărora li se adaugă mai mulţi candidaţi independenţi, îşi reuneşte forţele pentru a încerca să schimbe destinul procesului de ieşire a Marii Britanii din UE.

Conform formulei realizate de partidele aliate, acestea vor delega un candidat unic pentru fiecare circumscripţie din Marea Britanie, pentru a-şi spori şansele de a obţine un număr mai mare de voturi, blocând astfel obţinerea majorităţii de către un alt partid câştigător.

Liberal-democratul Heidi Allen a transmis că această alianţă dintre partidele din Marea Britanie este prima din ultimul secol. Partidele „ştiu că aceste alegeri sunt ultima şansă de a schimba calea pe care această ţară se află acum”, a declarat Allen.

Conform sondajelor, Partidul Conservator al premierului britanic în exerciţiu, Boris Johnson, conduce preferinţele electorilor, la o diferenţă de 11% faţă de Partidul Laburist. Rezultatele alegerilor generale anticipate, programate la data de 12 decembrie, sunt greu de preconizat, conform analiştilor. Acestea ar putea schimba soarta statului britanic în raport cu apartenenţa la Uniunea Europeană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici