Patru bărbaţi acuzaţi de violarea în grup a unei studente la New Delhi, condamnaţi la moarte. Sentinţa, aplaudată în sala de tribunal şi în afara ei

Cei patru bărbaţi acuzaţi de violarea în grup, într-un autobuz, a unei studente la New Delhi, în decembrie, o faptă care a revoltat India, au fost condamnaţi vineri la moarte de către un tribunal din acest oraş.

438 afișări
Imaginea articolului Patru bărbaţi acuzaţi de violarea în grup a unei studente la New Delhi, condamnaţi la moarte. Sentinţa, aplaudată în sala de tribunal şi în afara ei

Cei patru bărbaţi acuzaţi de violarea în grup a unei studente la New Delhi, condamnaţi la moarte (Imagine: Shutterstock)

Tatăl tinerei, care a murit din cauza rănilor, s-a declarat "fericit" după această condamnare, apreciind că "s-a făcut dreptate". Familia cerea pedeapsa cu moartea.

Judecătorul care a prezidat şedinţa a apreciat că acest caz face parte din categoria "crimelor rare", definită de Curtea Supremă indiană, justificând pedeapsa cu moartea.

"În această perioadă în care infracţiunile împotriva femeilor cresc, tribunalul nu poate să închidă ochii în faţa unui act atât de groaznic", a declarat judecătorul Yogesh Khanna.

Unul dintre vinovaţi, Vinay Sharma, a izbucnit în lacrimi la anunţarea condamnării sale.

Aplauze au izbucnit atât în sediul tribunalului, cât şi afară, la anunţarea verdictului.

India prevede pedeapsa cu moartea pentru "crime rare", iar execuţiile sunt excepţionale. În 2004, un bărbat a fost spânzurat pentru violarea şi uciderea unei adolescente în vârstă de 14 ani.

Studenta la fizioterapie, în vârstă de 23 de ani, a fost agresată cu o bară de metal şi violată într-un autobuz, pe 16 decembrie, în timp ce se întorcea de la cinematograf împreună cu prietenul el. Ea a murit din cauza rănilor pe 29 decembrie, într-un spital în Singapore.

Mii de indieni revoltaţi au manifestat în stradă în urma acestui viol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici