Patru "mercenari" Blackwater, găsiţi vinovaţi pentru uciderea unor civili irakieni

Patru foşti "mercenari" de la firma privată americană Blackwater au fost găsiţi vinovaţi miercuri de uciderea a 14 civili irakieni, într-un măcel, în Piaţa Nisour din Bagdad, în 2007, care a exacerbat sentimentul antimerican în Irak.

232 afișări
Imaginea articolului Patru "mercenari" Blackwater, găsiţi vinovaţi pentru uciderea unor civili irakieni

Patru "mercenari" Blackwater, găsiţi vinovaţi pentru uciderea unor civili irakieni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După aproape două luni de la încheierea unui lung proces într-un tribunal federal de la Washington, juraţii l-au găsit, în unanimitate, pe Nicholas Slatten, vinovat că a asainat un civil irakian. Trei dintre foştii săi colegii săi de atunci - Paul Slough, Evan Liberty şi Dustin Heard - au fost găsiţi vinovaţi de uciderea a 13 irakieni, într-o baie de sânge, într-un sens giratoriu din centrul capitalei irakiene.

La peste şapte ani de la comiterea faptelor, cei patru acuzaţi au ascultat calmi verdictul copleşitor, într-o sală de tribunal supraaglomerată, după care judecătorul Royce Lamberth a ordonat să fie plasaţi în detenţie în aşteptarea stabilirii pedepsei.

Doi dintre avocaţii lor au anunţat că intenţionează să facă apel.

"Suntem devastaţi, dar vom lupta pentru fiecare punct în parte şi credem că vom câştiga", a declarat David Schertler, avocatul lui Heard. Verdictul este incorect, de neînţeles", a apreciat el.

Avocatul lui Liberty s-a declarat "dezamăgit" de un verdict "dificil de înţeles având în vedere probele". Dar "există numeroase întrebări de pus în apel", a avertizat William Coffield.

Nicio dată nu a fost anunţată pentru stabilirea pedepselor celor patru, care, în Statele Unite, sunt pronunţate într-un al doilea timp de judecată.

Slatten, în vârstă de 32 de ani, riscă închisoarea pe viaţă, iar ceilalţi trei co-acuzaţi riscă cel puţin 15 ani de închisoare pentru fiecare crimă în parte, potrivit Biroului procurorului.

Slough, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit vinovat de comiterea a 13 crime şi 17 tentative de crimă, reprezentând toate capetele de acuzare.

La rândul lor, Liberty, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat pentru opt omoruri şi 12 tentative de omor, iar Heard, în vârstă de 33 de ani, pentru şase asasinate şi 11 tentative.

În total, 17 civili irakieni au fost ucişi, potrivit anchetatorilor irakieni, 14 potrivit anchetatorilor americani. Alţi 18 irakieni au fost răniţi în timpul atacului.

Angajaţii Blackwater - firmă care şi-a schimbat numele între timp - erau însărcinaţi cu asigurarea securităţii unui convoi diplomatic american, pe 17 septembrie 2007, în Piaţa Nisour, în care au deschis focul asupra unor automobilişti şi trecători.

- "Viaţa acestor oameni nu valorează nimic"

Acest masacru a exacerbat resentimentul irakienilor faţă de americani şi a fost folosit ca exemplu al impunităţii de care se bucurau firmele de securitate private care lucrau pentru Statele Unite în Irak.

După instalarea lui Barack Obama la Casa Albă, în 2009, Departamentul de Stat a anulat contractul cu Blackwater, a cărui licenţă în Irak a fost revocată de către autorităţile de la Bagdad.

"După tragedie, Departamentul (de Stat) a adoptat un număr de măsuri pentru consolidarea subcontractanţilor privaţi însărcinaţi cu securitatea, ca îmbunătăţirea rapidă a procedurilor de anchetare şi utilizarea forţei de către agenţii de securitate", a reacţionat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane, Marie Harf.

"Verdictul este o afirmare răsunătoare a angajamentului americanilor faţă de statul de drept, chiar şi pe timp de război", a comentat procurorul federal din Washington Ronald Machen, salutând faptul că cei patru au fost "declaraţi responsabili de acest atac scandalos şi de consecinţele sale dezastruoase pentru atâtea familii irakiene".

Juriul a recunoscut premeditarea în cazul lui Slatten. Înainte de acest măcel, el le-ar fi spus unor aproşiaţi că voia "să ucidă câţi irakieni putea, pentru ca să se «răzbune» pentru (atacurile teroriste comise în Statele Unite pe) 11 septembrie", potrivit unor documente judiciare.

În rechizitoriu, parchetul a citat, la sfârşitul lui august, o mărturie în care fostul "mercenar" aprecia că "vieţile acestor oameni nu valorează nimic, nici măcar nu sunt fiinţe umane, sunt animale".

"De ce să tragi în toate aceste persoane care fugeau, care încercau să se îndepărteze, de ce să tragi asupra acestor femei şi acestor copii neînarmaţi?", îl întrebase procurorul Anthony Asuncion.

În faza pledoariilor, Bill Heberlig, avocatul lui Slough, a evocat contextul "ameninţărilor teribile de după 11 septembrie, la Bagdad".

Un judecător american a dispus în 2009 abandonarea acţunii judiciare. Însă, doi ani mai târziu, o Curte de Apel a redeschis procesul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici