Paul Manafort, în vârstă de 69 de ani, era eliberat condiţionat pe o cauţiune de zece milioane de dolari, într-un proces în care este acuzat că nu a înregistrat în Statele Unite activităţile desfăşurate în Ucraina pentru campania partidului fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici.
În paralel, Paul Manafort este vizat şi de ancheta procurorului special Robert Mueller privind contactele echipei de campanie a lui Donald Trump cu Rusia. În contextul în care tocmai a fost acuzat că a încercat să influenţeze martori în procesul referitor la activităţile de lobby din Ucraina, o instanţă a dispus plasarea lui în arest preventiv.
„Nu îmi place acest lucru, dar nu pot să trec cu vederea ce s-a întâmplat. Aţi abuzat de încrederea care v-a fost acordată”, a declarat judecătoarea Amy Berman Jackson, de la o instanţă districtuală din Washington.
Niciuna dintre acuzaţiile care îl vizează pe Paul Manafort în acest proces nu se referă la activităţile sale în cadrul echipei de campanie a lui Donald Trump.