PE blochează cinci legi pentru a denunţa reforma Schengen

Parlamentul European a decis joi să suspende negocierile cu guvernele europene în privinţa a cinci proiecte de lege până când acestea din urmă îi vor restitui competenţele în procesul de reformare a Schengen, a anunţat preşedintele instituţiei Martin Schulz.

421 afișări
Imaginea articolului PE blochează cinci legi pentru a denunţa reforma Schengen

PE blochează cinci legi pentru a denunţa reforma Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Toate grupurile politice din Parlament, cu excepţia extremei drepte, le reproşează miniştrilor europeni de Interne că au decis vineri să reformeze mecanismul de evaluare a punerii în aplicare a dispoziţiilor acordului Schengen excluzând din proces Parlamentul European.

"Parlamentul European a decis suspendarea a cinci procese de negociere, până când va obţine satisfacţie din partea Consiliului (...) Toate grupurile s-au pus de acord asupra acestei măsuri, cu excepţia ECR (grupul conservatorilor şi reformatorilor europeni, eurosceptici). Este o decizie fără precedent, în 18 ani de când mă aflu în Parlamentul European", a declarat Martin Schultz, la Strasbourg.

"Este o decizie extremă care răspunde unei decizii extreme a Consiliului", a precizat Schulz.

"Consiliul nu poate, în calitate de organ executiv, să aştepte ca Parlamentul să se retragă", a adăugat acesta.

Printre cele cinci legi figurează cea care a stat la originea problemei, raportul privind mecanismul de evaluare a acordului Schengen, care va trebui adoptat în iulie.

Deputaţii europeni şi-au manifestat marţi nemulţumirea profundă ameninţând cu sesizarea Curţii de Justiţie. Schultz nu a menţionat însă această posibilitate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici