Persoanele care erau sechestrate în Franţa au fost eliberate. Agresorul a fost reţinut

Individul care a ţinut patru persoane sechestrate câteva ore într-o localitate din vestul Franţei a fost imobilizat şi reţinut, au comunicat luni după-amiază autorităţile franceze, conform postului BFMTV.

578 afișări
Imaginea articolului Persoanele care erau sechestrate în Franţa au fost eliberate. Agresorul a fost reţinut

Persoanele care erau sechestrate în Franţa au fost eliberate. Agresorul a fost reţinut

"Încheierea luării de ostatici din Quinçay. Individul care a sechestrat patru persoane a fost reţinut în cursul operaţiunii membrilor Grupului de intervenţie al Jandarmeriei", a anunţat Prefectura regională.

Nu a fost rănită nicio persoană în cursul intervenţiei forţelor speciale ale Jandarmeriei. Ostaticii au fost eliberaţi.

Incidentul, cauzat probabil de o dispută familială, a avut loc într-o clădire privată din localitatea Quincay, situată în departamentul francez Vienne, în apropierea oraşului Poitiers.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici