„Această cantitate de droguri ar fi putut alimenta un oraş de 10.000 de locuitori, incluzând toate categoriile de persoane, cu o doză zilnică timp de 11 ani”, a declarat Jandarmeria Regală Canadiană (GRC).
Ancheta a fost începută în vara anului 2010 după descoperirea unei cantităţi de droguri în mai multe recipiente provenite din străinătate de către Serviciile Frontaliere Canadiene (ASFC), în porturile din Montreal şi Halifax.
Această captură a revelat faptul că organizaţia criminală implicată se aproviziona cu droguri din Pakistan.
Drogurile erau ascunse în recipiente care apoi erau transportate în mai multe porturi pentru a ajunge eventual în Canada pe vas. Câteva recipiente marcate au fost confiscate în Pakistan şi altele au fost interceptate în drum spre Italia şi Belgia.
„Mai multe proceduri au fost încălcate la controalele obligatorii şi au fost observate, anchetatorii înţelegând astfel că angajaţi care ocupau diferite funcţii în cadrul unor companii ce îşi desfăşurau activitatea în terminalul portului din Montreal erau implicaţi şi ei în reţea”, a menţionat GRC.
Opt locuitori din Montreal care, conform poliţiei, „controlau logistica privind transportul şi intrarea mărfii în mod ilicit în Canada”, au fost arestaţi şi vor fi acuzaţi de „complot, importare şi posesie în vederea traficării canabisului”.
Operaţiunea internaţională a fost realizată având cooperarea autorităţilor din Pakistan, Italia, Belgia şi Statele Unite.
Ancheta a permis autorităţilor pakistaneze să aresteze două persoane, în octombrie 2010, considerate ca fiind „şefii acestei reţele internaţionale de exportare a haşişului către Canada”.