Peste jumătate dintre americani se opun taxei pe fast-food

Cei mai mulţi americani vor să piardă din greutate, dar nu sunt de acord cu introducerea unei taxe pe fast-food şi nu cred că o asemenea taxă i-ar ajuta să slăbească, potrivit unui sondaj citat de postul de televiziune CBS în pagina electronică.

15 afișări
Imaginea articolului Peste jumătate dintre americani se opun taxei pe fast-food

Peste jumătate dintre americani se opun taxei pe fast-food

Marea majoritate a americanilor este de părere că obezitatea poate fi controlată, arată sondajul. În opinia lor, însă, administraţia nu ar trebui să impună o taxă pe mâncarea ce îi predispune la obezitate. Aproximativ 60 la sută afirmă că se opun unei asemenea taxe, iar 38 la sută apreciază că este o idee bună.

Senatul a dezbătut deja o taxă pe băuturi carbogazoase şi alte băuturi care conţin zahăr, iar preşedintele Barack Obama s-a declarat deschis faţă de o asemenea taxă, admiţând că există o rezistenţă în acest sens.

"Atitudinea oamenilor este că nu vor ca Big Brother să le spună ce să mănânce sau să bea, iar eu îi înţeleg", a declarat el anul trecut. "Însă, este adevărat că dacă vrei să creezi un impact mare asupra oamenilor din această ţară, reducerea consumului de băuturi carbogazoase, de exemplu, ar fi de ajutor", a continuat acesta.

Aproximativ 72 la sută dintre americanii intervievaţi în cadrul sondajului, realizat de CBS News, afirmă că taxa pe fast-food nu va ajuta oamenii să piardă din greutate, în timp ce 26 de procente susţin contrariul.

Aproximativ nouă din zece americani sunt de părere că obezitatea poate fi controlată, însă nu prin introducerea de taxe, ci prin dietă şi exerciţii. Doar şapte la sută susţin că nu îşi pot controla nivelul de obezitate.

Sondajul sugerează că americanii cred că administraţia ar trebui să facă mai mult în acest domeniu. Doar unul din cinci acordă ţării note foarte bune şi bune când vine vorba de obezitate. De două ori mai mulţi decât aceştia, notează implicarea autorităţilor cu note proaste şi foarte proaste, în timp ce 35 la sută acordă nota medie.

Acest sondaj a fost efectuat la nivel naţional pe un eşantion de 1.048 de adulţi, intervievaţi telefonic în perioada 17-22 decembrie, şi are o eroare de plus sau minus trei puncte procentuale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici