Petro Poroşenko vrea un contingent internaţional de menţinere a păcii în estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a solicitat miercuri seara, la Kiev, mobilizarea unui contingent de menţinere a păcii sub mandat ONU în zona de conflict din estul Ucrainei, relatează Ukrinform.

503 afișări
Imaginea articolului Petro Poroşenko vrea un contingent internaţional de menţinere a păcii în estul Ucrainei

Petro Poroşenko (Imagine: Hepta)

"Astăzi vă propun să analizaţi problema privind invitarea unui contingent de menţinere a păcii în Ucraina, care îşi va desfăşura misiunea în baza unui mandat al Consiliului de Securitate al ONU. Cel mai bun format pentru noi ar fi o misiune de poliţie a Uniunii Europene", s-a adresat preşedintele ucrainean membrilor Consiliului Naţional de Securitate, reunit miercuri seara la Kiev.

Potrivit lui, un contingent internaţional poate fi "cel mai eficient şi optim garant al securităţii" în estul Ucrainei, afectat de lupte între forţele proguvernamentale şi separatiştii proruşi.

"Am discutat această problemă la Minsk cu preşedintele Franţei (Francois Hollande), cancelarul Germanei (Angela Merkel) şi preşedintele Rusiei (Vladimir Putin). Vom începe un demers oficial în acest sens pe lângă partenerii noştri pentru a asigura pacea", a anunţat el.

Pe de altă parte, Petro Poroşenko a afirmat că şase membri ai forţelor armate ucrainene au fost ucişi în cursul retragerii din zona oraşului Debalţeve, un nod feroviar strategic din regiunea Doneţk.

Luptele au continuat în acest oraş în pofida acordului de încetare a focului de la Minsk, care a intrat în vigoare duminică.

Forţele separatiste susţin că au preluat controlul asupra oraşului şi le-au oferit trupelor ucrainene şansa de a se preda şi de a depune armele, o afirmaţie negată de Kiev. Guvernul a recunoscut însă că mai mulţi militari au fost luaţi prizonieri, dar nu a precizat care este numărul lor exact.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici