Phillip Hammond, ministrul britanic al Finanţelor: Economia Marii Britanii probabil va resimţi efectele Brexit în următorii ani

Economia Marii Britanii probabil va resimţi efectele deciziei Brexit în următorii ani, după ce iniţial a părut să fie rezistentă, afirmă cancelarul Philip Hammond, care a prezentat miercuri planurile bugetare, relatează site-ul agenţiei Reuters.

2803 afișări
Imaginea articolului Phillip Hammond, ministrul britanic al Finanţelor: Economia Marii Britanii probabil va resimţi efectele Brexit în următorii ani

Phillip Hammond: Economia Marii Britanii probabil va resimţi efectele Brexit în următorii ani

"Economia britanică a continuat să genereze confuzie în rândul analiştilor, rezistând şocului iniţial" al referendumului, a declarat ministrul britanic al Finanţelor în Parlament.

Potrivit lui Phillip Hammond, economia britanică va creşte cu 2,0% în 2017, sub estimările de 2,4%, făcute în urmă cu un an. Creşterea economică britanică ar urma să scadă şi în 2018, 2019 şi 2020.

Phillip Hammond a reiterat că nu intenţionează relaxarea strategiei de remediere a celui mai mare deficit bugetar din rândul marilor economii ale lumii. "Singurul parcurs responsabil este continuarea planului nostru fără a fi opriţi de fluctuaţiile de termen scurt. Nu le vom lăsa copiilor datorii din ce în ce mai mari", a subliniat el.

Marea Britanie trebuie să acumuleze fonduri de rezervă pentru gestionarea economiei în contextul problemelor generate de ieşirea din Uniunea Europeană, a afirmat zilele trecute ministrul britanic al Finanţelor, Phillip Hammond, citat de BBC News online.

Cancelarul Phillip Hammond semnalase spaţiu restrâns pentru suplimentări bugetare, chiar dacă, în domeniul creditării, veştile ar fi bune, nota site-ul agenţiei Reuters, explicând că noul buget va fi marcat de perspectivele declanşării procedurii Brexit.

Phillip Hammond explicase că nu intenţiona relaxarea strategiei de remediere a celui mai mare deficit bugetar din rândul marilor economii ale lumii. "Dacă banca îţi suplimentează limita cardului de credit, nu cred că eşti obligat să cheltui imediat ultimul cent", a spus ministrul britanic al Finanţelor. "Sarcina mea este să mă asigur că economia noastră rezistă, că avem rezerve", a subliniat Phillip Hammond.

Lira sterlină a atins marţi cel mai mic nivel din ultimele şapte săptămâni, în contextul în care datele despre consumul slab sporesc starea de preocupare privind scăderea economiei Marii Britanii, care a decis ieşirea din Uniunea Europeană şi va declanşa procedura Brexit în martie.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici