Poliţia finlandeză a desfiinţat o tabără de cerşetori români de etnie romă

Poliţia din Helsinki a desfiinţat o tabără amplasată de mai mulţi cerşetori români de etnie romă în estul capitalei finlandeze.

2 afişări
Imaginea articolului Poliţia finlandeză a desfiinţat o tabără de cerşetori români de etnie romă

Poliţia finlandeză a desfiinţat o tabără de cerşetori români de etnie romă (Sursa: Helsingin Sanomat)

Corturile şi bunurile au fost strânse şi transportate la o secţie de poliţie din capitală. Poliţiştii au lăsat însă un anunţ în limba română în care îi instruiau pe imigranţii români să îşi recupereze bunurile de la secţia respectivă, relatează cotidianul Helsingin Sanomat în ediţia electronică.

Măsura adoptată de poliţia finlandeză nu vizează o anumită infracţiune, ci doar implementarea unei interdicţii de amplasare de tabere în zona metropolitană a capitalei.

Poliţiştii finlandezi au descoperit un alt adăpost improvizat sub un pod care traversa o autostradă din apropiere. Unul dintre membrii forţelor de ordine a declarat că, din punctul de vedere al poliţiei, cea mai mare problemă constă în faptul că romii care locuiau în tabăra improvizată traversau autostrada prin locuri nepermise.

Ministerul finlandez de Interne urmează să înfiinţeze un grup de lucru însărcinat cu gestionarea problemei cerşetoriei în structura căruia vor intra oficiali guvernamentali, miniştri, ofiţeri de poliţie şi funcţionari locali din Helsinki.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici