Politicile principalelor partide politice care candidează în alegerile din Serbia

Ultima săptămână a campaniei electorale pentru cele mai importante alegeri legislative din Serbia de după guvernarea Slobodan Miloşevici a început, fiind însă marcată de semne care arată că diviziunile privind viitorul ţării se accentuează.

41 afișări
Imaginea articolului Politicile principalelor partide politice care candidează în alegerile din Serbia

Politicile principalelor partide politice care candidează în alegerile din Serbia (Imagine: Mediafax Foto)

Agenţia Reuters prezintă programele celor două principale partide, al naţionaliştilor radicali şi cel al democraţilor prooccidentali, precum şi pe cel al Partidului Democrat din Serbia, al actualului premier Voislav Koştuniţa.

PARTIDUL RADICAL

Slogan : Înainte, Serbia!

Radicalii vor ca Serbia să aibă relaţii strânse cu Rusia, China şi cu ţările arabe şi cele din America Latină, şi se opun vehement independenţei Kosovo. Ei spun că nu vor respinge o aderare a ţării la Uniunea Europeană în cazul în care blocul european nu va mai sprijini majoritatea albaneză din Kosovo.

Formaţiunea garantează siguranţa investiţiilor străine şi pledează pentru combaterea corupţiei în domeniul economic. Radicalii vor să sporească rata angajărilor, să aloce fonduri sectorului agricol, să finanţeze companiile mici pentru a spori exporturile şi să reducă impozitele într-un mod care să avantajeze persoanele sărace, în special familiile cu copii.

COALIŢIA PARTIDUL DEMOCRAT - G-17 PLUS

Slogan: Pentru o Serbie europeană

Coaliţia dintre democraţi şi partidul G-17 PLUS este un act delicat, care promite o îndreptare spre aderarea la Uniunea Europeană şi în acelaşi timp se opune independenţei Kosovo. Liderul democraţilor, preşedintele sârb Boris Tadici, este partenerul preferat al Bruxelles-ului, fiind perceput ca singura persoană din această ţară care poate determina sârbii să aleagă Europa.

Programul economic al acestei formaţiuni se bazează pe atragerea investiţiilor străine pentru revitalizarea industriilor deficitare, dezvoltarea infrastructurii şi reducerea impozitelor. Partidul este perceput ca cel mai apropiat aliat al băncii centrale sârbe, care vrea să menţină un nivel redus al inflaţiei şi o monedă stabilă.

PARTIDUL DEMOCRATIC DIN SERBIA

Slogan: Sprijină Serbia!

Partidul şi-a pierdut direcţia iniţială orientată spre reformă, pentru a deveni populist, antioccidental şi în special antiamerican. Liderul său, actualul premier Voislav Koştuniţa favorizează relaţii economice apropiate cu Rusia şi vrea să oblige Uniunea Europeană să aleagă între Kosovo şi Serbia înainte de a discuta despre orientarea Belgradului către aderarea la blocul european.

Formaţiunea promite să garanteze beneficiile sociale, să continue privatizarea companiilor de stat şi să atragă investiţiile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici