Premierul bulgar îndeamnă manifestanţii să evite violenţele

Premierul bulgar Plamen Oreşarski şi-a întrerupt tăcerea joi, după blocarea Parlamentului în noaptea de marţi spre miercuri, şi i-a îndemnat pe manifestanţi să evite orice act de violenţă.

91 afișări
Imaginea articolului Premierul bulgar îndeamnă manifestanţii să evite violenţele

Premierul bulgar îndeamnă manifestanţii să evite violenţele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Îndemn cetăţenii care protestează în numele valorilor democratice să nu mai permită provocări şi să distingă libertatea (...) şi tentativele de încălcare a ordinii publice", a explicat şeful Guvernului bulgar, citat într-o declaraţie difuzată joi de serviciul său de presă.

O mişcare de protest agită Bulgaria începând din 14 iunie, după nominalizarea lui Delian Peevski, un patron de presă şi deputat controversat al partidului minorităţii turce (MDL), la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Securitate (DANS).

Manifestanţii, care defilează în fiecare zi împotriva "oligarhiei", cer încă de la începutul manifestaţiilor demisia Guvernului condus de Plamen Oreşarski.

Deputaţii conservatori din cadrul GERB, care boicotau Parlamentul de peste o lună, au revenit joi pentru prima dată în Legislativ, unde au criticat un proiect de revizuire a bugetului.

GERB dispune de cel mai mare grup parlamentar după alegerile din 12 mai, dar nu a reuşit să găsească aliaţi pentru a forma un guvern.

Marţi seara, aproximativ 30 de deputaţi şi trei miniştri au rămas blocaţi timp de nouă ore în Parlament. O primă încercare de evacuare cu ajutorul unui autobuz al poliţiei a eşuat, provocând confruntări, care s-au soldat cu aproximativ 20 de răniţi, inclusiv cinci poliţişti.

Fostul premier conservator Boiko Borisov, care a demisionat în februarie în timpul unor manifestaţii împotriva sărăciei, insistă pentru organizarea unor noi alegeri anticipate.

"Aţi însângerat protestele (...), aţi divizat naţiunea. Alegerile anticipate sunt singura soluţie", a declarat el.

Premierul a făcut apel joi la "un consens pentru depăşirea crizei". Trecerea de la o acţiune paşnică la acte de vandalism, cu baricade, confruntări fizice şi provocări cu forţele de ordine, simbolizează, în opinia sa, o "criză a valorilor în rândul societăţii".

"Guvernul are un plan de măsuri imediate de stabilizare pentru a ameliora situaţia socială a cetăţenilor şi mediului de afaceri", a amintit el.

Cu scopul de a calma situaţia, Parchetul şi Ministerul de Interne s-au angajat să efectueze anchete cu privire la responsabilitatea poliţiei în confruntările din faţa Parlamentului.

Mai multe organizaţii nonguvernamentale (ONG-uri), între care Human Rights Watch şi Comitetul Helsinki din Bulgaria, au condamnat atitudinea violentă a poliţiştilor faţă de manifestanţi şi jurnalişti şi au solicitat efectuarea unei anchete.

Atitudinea premierului bulgar, care manifestă reţinere în legătură cu comentarea aspectelor politice ale ţării, este criticată cu putere. "În acest moment critic, Plamen Oreşarski nu are nimic de spus şi nu are nimic de făcut", a reproşat politologul Ivan Kratev, joi, în cotidianul bulgar Trud.

"Există o criză totală de încredere în clasa politică şi instituţiile statului. Marea întrebare nu este dacă vor avea loc alegeri anticipate, ci când", a adăugat el.

Plamen Oreşarski, un economist neafiliat politic, conduce începând din 29 mai un Guvern de tehnocraţi sprijinit de către socialişti (PSB) şi MDL.

Guvernul său minoritar, rezultat în urma alegerilor din 12 mai, a fost supus imediat presiunii străzii, cu o importantă mobilizare a clasei de mijloc şi intelectualilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici