Preşedintele Coreei de Sud vrea ca ONU să verifice închiderea poligonului nuclear din Coreea de Nord

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a cerut, marţi, Organizaţiei Naţiunilor Unite să verifice închiderea singurului poligon nuclear din Coreea de Nord, ce ar urma să aibă loc în luna mai, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

785 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Coreei de Sud vrea ca ONU să verifice închiderea poligonului nuclear din Coreea de Nord

Preşedintele Coreei de Sud vrea ca ONU să verifice închiderea poligonului nuclear din Coreea de Nord

Kim Eui-kyeom, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale de la Seul, a anunţat, marţi, că Moon Jae-in a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Preşedintele sud-coreean i-a transmis lui Guterres că vrea ca ONU să monitorizeze implementarea acordurilor asumate după summitul inter-coreean, printre care se numără şi închiderea centrului nuclear din Coreea de Nord.

Secretarul general al ONU a afirmat că este dispus să depună toate eforturile pentru a asigura pacea şi stabilitatea în Peninsula Coreea.

Coreea de Nord s-a angajat să închidă singurul poligon de teste atomice din ţară în luna mai, Phenianul urmând să invite experţi şi jurnalişti internaţionali, inclusiv din SUA, care să observe procesul de denuclearizare, a declarat liderul nord-coreean Kim Jong-Un, potrivit Preşedinţiei de la Seul.

De asemenea, Ministerul Apărării de la Seul a precizat cele două state au început demontarea difuzoarelor prin care transmiteau emisiuni de propagandă peste graniţa comună. Măsura a fost convenită la summitul de săptămâna trecută dintre Moon Jae-in şi liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici