Prima pagină » Știri externe » Preşedintele sirian a interzis deschiderea focului asupra manifestanţilor, afirmă un opozant

Preşedintele sirian a interzis deschiderea focului asupra manifestanţilor, afirmă un opozant

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a dat instrucţiuni ferme forţelor de ordine să nu deschidă focul asupra manifestanţilor care susţin democraţia, afirmă, într-un mesaj postat pe Internet, scriitorul Louai Hussein, membru al opoziţiei siriene, relatează AFP.
13 mai 2011, 14:43, Știri externe

Noi apeluri au fost lansate pentru organizarea, vineri, de manifestaţii contra regimului, în pofida unei reprimări în care au fost ucise aproximativ 700 de persoane, iar alte câteva mii au fost arestate, de la jumătatea lui martie, potrivit unei organizaţii nonguvernamentale.

O consilieră a lui al-Assad, „Bouthaina Shaabane, mi-a spus, într-o convorbire, la telefon, că au fost date ordine stricte să nu se deschidă focul asupra manifestanţilor”, a declarat Hussein pe pagina sa de pe Facebook.

„Toţi cei care vor încălca aceste ordine îşi vor asuma întreaga responsabilitate”, a adăugat Shaabane, potrivit lui Hussein.

Hussein afirmă că doreşte ca aceste ordine să fie aplicate atât vineri, cât şi în viitor, făcând apel la „manifestaţii paşnice, indiferent de comportamentul serviciilor de securitate”.

Bouthaina Shaabane, citată miercuri de un cotidian apropiat puterii, Al-Watan, a declarat că a început un „dialog naţional”.

Mandatată de al-Assad, ea a anunţat că s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanţi ai opoziţiei, între care scriitorul Michel Kilo, economistul Aref Dalila şi Louaï Hussein.

Potrivit cotidianului, ei au discutat despre subiecte legate de pluralismul politic şi proiecte de legi privind alegerile şi mass-media.

Siria este teatrul unor manifestaţii fără precedent împotriva regimului, de la 15 martie. Autorităţile acuză grupări înarmate extremiste, utilizate de străinătate, că vor să semene haosul în ţară.