Presupusa pasiune a lui Barack Obama pentru tirul sportiv stârneşte controverse în SUA

Zvonurile cu privire la hobby-ul controversat al preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, anume tirul sportiv la talere, sunt disputate de către apropiaţii acestuia, care susţin că, deşi a fost nevoit să încerce, era evident că nu este un lucru cu care să fie obişnuit.

173 afișări
Imaginea articolului Presupusa pasiune a lui Barack Obama pentru tirul sportiv stârneşte controverse în SUA

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O sursă care l-a vizitat de mai multe ori pe preşedinte la reşedinţa de la Camp David, a explicat că zvonurile conform cărora Obama ar fi un pasionat de tir sportiv sunt surprinzătoare, în condiţiile în care a fost martor la încercările stângace şi foarte rare ale preşedintelui de a practica acest sport la Camp David, relatează Fox News..

"Singura dată când (Obama) a practicat tir sportiv la talere a fost cu ocazia Cupei Preşedintelui", a declarat sursa, făcând referire la o competiţie tradiţională a membrilor marinei militare americane din garda personală a preşedintelui.

Tirul sportiv la talere este un sport "extrem de dificil", a precizat sursa. "Mai ales pentru cineva care nu este obişnuit cu armele... Se vedea că nu se simţea în largul lui".

Aceeaşi sursă a declarat că un amic şi-a amintit că Obama a mai practicat acest sport, undeva la începutul primului mandat.

Întrebat fiind dacă a tras vreodată cu o armă, Obama a mărturisit într-un interviu acordat publicaţiei on-line The New Republic, publicat diminică, faptul că are o anumită simpatie pentru acest sport.

"Da, de fapt, sus la Camp David practicăm tirul sportiv tot timpul", a declarat Obama. "Nu fetele, însă de multe ori oaspeţi de-ai mei merg acolo. Şi am un profund respect pentru tradiţia vânătorii, care există în această ţară de generaţii. Sunt de părere că cei care o resping din start fac o mare greşeală".

Presa a încercat să obţină mai multe detalii de la Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. "Nu sunt sigur cât de des a practicat sportul", a declarat Carney, explicând că nu există fotografii cu preşedintele în timp ce trage cu arma, deoarece "atunci când merge la Camp David, merge să petreacă timp cu familia, cu prietenii şi să se relaxeze, nu să facă fotografii. (...). Ar putea exista (o fotografie), însă nu am văzut-o ".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici