Primarul şi şeful Poliţiei din oraşul american Ferguson au demisionat, pe fondul unui scandal rasist

Primarul oraşului american Ferguson, John Shaw, şi şeful Poliţiei regionale, Thomas Jackson, au decis să demisioneze, pe fondul scandalului izbucnit după ce un poliţist alb a împuşcat mortal un adolescent de culoare în august 2014, un caz care a generat ample proteste violente, relatează CNN.

180 afișări
Imaginea articolului Primarul şi şeful Poliţiei din oraşul american Ferguson au demisionat, pe fondul unui scandal rasist

Primarul şi şeful Poliţiei din oraşul american Ferguson au demisionat, pe fondul unui scandal rasist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

John Shaw, care era primar al oraşului Ferguson (statul Missouri) din 2007, a demisionat miercuri, după ce un raport federal a evidenţiat tendinţe cu caracter rasist în cadrul Poliţiei regionale şi în instanţele locale. Consiliul Municipal a aprobat în unanimitate demisia primarului.

La rândul său, şeful Poliţiei, Thomas Jackson, a decis să demisioneze, potrivit unor surse citate de CNN.

Departamentul american al Justiţiei a decis săptămâna trecută să nu îl pună sub acuzare pe un agent de poliţie din oraşul Ferguson care a împuşcat mortal un adolescent de culoare, un caz care a generat proteste violente. Procurorii americani au stabilit că agentul de poliţie Darren Wilson nu trebuie inculpat în cazul împuşcării mortale a adolescentului Michael Brown, care avea 18 ani. Incidentul mortal a avut loc pe 9 august 2014 în oraşul Ferguson (statul Missouri). Procurorii au stabilit că agentul de poliţie a acţionat în legitimă apărare, temându-se pentru viaţa sa. Cazul a generat proteste violente în Statele Unite timp de câteva săptămâni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici