Proiect de acord între SUA şi insurgenţii talibani pentru un tratat de pace în Afganistan/ Secretarul interimar al Apărării din SUA este optimist în privinţa negocierilor cu talibanii afgani

Negociatorii Statelor Unite au ajuns la un acord cu reprezentanţi ai insurgenţilor talibani pentru un proiect de tratat care ar putea pune capăt conflictului din Afganistan, care durează de 17 ani, a anunţat emisarul Washingtonului, Zalmay Khalilzad.

641 afișări
Imaginea articolului Proiect de acord între SUA şi insurgenţii talibani pentru un tratat de pace în Afganistan/ Secretarul interimar al Apărării din SUA este optimist în privinţa negocierilor cu talibanii afgani

Proiect de acord între SUA şi insurgenţii talibani pentru un tratat de pace în Afganistan

Cea mai recentă sesiune a negocierilor cu insurgenţii talibani afgani s-a desfăşurat săptămâna trecută, în Qatar. Zalmay Khalilzad, emisarul special american pentru Reconciliere în Afganistan, s-a deplasat ulterior în Kabul pentru a le prezenta rezultatele liderilor afgani.

Liderii insurgenţilor talibani refuză negocierile directe cu Administraţia de la Kabul, pe care o consideră o "marionetă". Talibanii s-au aflat la putere în Afganistan în perioada 1996-2001, până la invazia militară americană lansată după atentatele comise de reţeaua teroristă Al-Qaida pe 11 septembrie 2001.

„Avem un proiect de acord-cadru care trebuie detaliat înainte de a deveni acord", a declarat Zalmay Khalilzad într-un interviu acordat cotidianului The New York Times.

În pofida anunţului, analiştii cred că sunt necesari câţiva ani până la ajungerea la un acord de pace în Afganistan.

Statele Unite analizează posibilitatea retragerii trupelor din Afganistan în schimbul unui acord de încetare a focului şi al angajamentului talibanilor de a iniţia negocieri cu Administraţia de la Kabul.

Avansarea negocierilor cu insurgenţii talibani afgani pe tema unui acord de pace este un semnal "încurajator", afirmă Patrick Shanahan, secretarul american interimar al Apărării, precizând însă că nu a fost stabilit un calendar al retragerii trupelor SUA.

"Într-adevăr, avansarea negocierilor este încurajatoare", a declarat Patrick Shanahan, potrivit agenţiei Reuters, înaintea întrevederii de la Pentagon cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Întrebat dacă Washingtonul pregăteşte retragerea totală a efectivelor militare din Afganistan, Patrick Shanahan a răspuns: "Nu".

Însă alt oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că Statele Unite nu intenţionează să menţină trupe în Afganistan după semnarea unui eventual acord de pace. "Sigur că nu vrem menţinerea unei prezenţe militare permanente în Afganistan. Obiectivul nostru este să aducem pace în Afganistan şi am vrea un parteneriat viitor, reconfigurat, cu guvernul afgan. Vrem să lăsăm o moştenire bună", a subliniat oficialul citat, explicând că trupele SUA vor putea fi retrase abia după un armistiţiu definitiv.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici