„Suntem împotriva violenţei, vandalismului şi acţiunilor care îi ameninţă pe alţii în numele libertăţii. (…) Îi primim cu inima deschisă pe cei care au solicitări democratice”, a spus Erdogan.
Pe un ton mai conciliant decât cel din cursul nopţii, când a denunţat cu fermitate manifestaţiile, premierul a dat asigurări că nu are „ezitări privind revendicările democratice”, potrivit unei ştiri de ultimă oră.
Erdogan a denunţat campania de „minciuni şi dezinformare” din reţelele de socializare pe tema protestelor violente din Turcia, soldate cu trei morţi şi mii de răniţi.