PROTESTELE DIN TURCIA - Reprezentant al manifestanţilor: Propunerea de referendum a lui Erdogan nu este legală

Propunerea premierului turc Recep Tayyip Erdogan cu privire la organizarea unui referendum local referitor la Parcul Gezi din Istanbul, la originea unei mişcări de protest faţă de Guvern, nu este nici legală şi nici de dorit, a declarat joi un reprezentant al manifestanţilor.

322 afișări
Imaginea articolului PROTESTELE DIN TURCIA - Reprezentant al manifestanţilor: Propunerea de referendum a lui Erdogan nu este legală

Recep Tayyip Erdogan (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Există o decizie a justiţiei, care a impus oprirea lucrărilor de amenajare a Parcului Gezi. În acest condiţii, nu este legal să se ia în calcul o consultare populară pentru a decide soarta parcului", a declarat Tayfun Kahraman, din cadrul grupului de asociaţii Solidaritate Taksim, care coordonează manifestanţii în Parcul Gezi.

El a subliniat totodată că "nu sunt îndeplinite condiţiile" în vederea efectuării unei asemenea consultări, în contextul în care dreptul turc nu prevede recurgerea la un referendum în cadrul unor reforme constituţionale.

Kahraman, care este totodată preşedintele Camerei Urbaniştilor din Istanbul, s-a declarat ostil principiului unui asemenea referendum.

"Oare decidem să organizăm un vot pentru a afla dacă este necesar să îngrijim sau nu un pacient bolnav de cancer?", a comentat el, precizând că Solidaritate Taksim, care reuneşte 116 asociaţii ce animă mişcarea de contestare, s-a reunit joi dimineaţa pentru a prezenta o poziţie oficială comună cu privire la propunerea lui Erdogan.

Premierul a încercat miercuri să dezamorseze fronda ce vizează Guvernul său de două săptămâni, evocând ideea unui referendum privind proiectul de amenajare a Pieţei Taksim şi vizând cei 600 de arbori din Parcul Gezi.

Un tribunal administrativ din Istanbul a dispus pe 31 mai suspendarea lucrărilor, în aşteptarea unei hotărâri pe fond privind legalitatea unui proiect de amenajare vrut de Guvern.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici