În paralel, Mahmoud Jibril, un liberal care conduce biroul executiv al Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) în cadrul căruia se confruntă cu o opoziţie a islamiştilor, a generat surpriză anunţând că nu va face parte din viitorul Guvern, ce ar urma să fie format după „eliberarea” totală a ţării.
Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă la Tripoli, Jibril a declarat: „Sper că vom elibera în curând Sirt şi Bani Walid pentru a începe negocierile pentru formarea Guvernului de tranziţie, din care eu nu voi face parte”.
Luptele continuă la Sirt (360 de kilometri est de Tripoli) şi la Bani Walid (170 de kilometri sud-est de Tripoli), la două săptămâni după lansarea ofensivei împotriva acestor bastioane pro-Kadhafi, în care susţinătorii fostului regim opun încă o rezistenţă puternică.
Pe frontul din Sirt, Mustafa ben Dardef, comandantul unei brigăzi a CNT, a anunţat că „luptătorii de la Misrata i-au contactat pentru a-i anunţa că Moussa Ibrahim a fost capturat”.
Un alt comandant, Mohammed al-Marimi, a mărturisit: „Moussa Ibrahim a fost capturat de revoluţionarii din Misrata în timp ce se afla la bordul unei maşini în afara Sirt”. Combatanţii din Misrata, oraş situat la vest de Sirt, participă la asaltul acestuia din urmă.
Totuşi, joi seara, un purtător de cuvânt al Consiliului militar din Misrata, Abdel Ibrahim, a declarat pentru AFP: „Nu putem confirma că a fost arestat”.
Moussa Ibrahim a fugit după ce combatanţii CNT au preluat controlul asupra Tripoli şi al cartierului general al lui Muammar Kadhafi din Bab al-Aziziya. El este unul dintre puţinii oficiali ai fostului regim capturaţi, în timp ce generalul Kadhafi rămâne de negăsit.
Anterior în cursul zilei, un purtător de cuvânt militar al CNT a asigurat că doi dintre fiii lui Kadhafi au fost localizaţi. „Suntem siguri că Seif al-Islam Kadhafi este la Bani Walid şi că fratele său Moutassim este la Sirt”, a declarat colonelul Ahmed Bani.
Pe teren, în regiunea Sirt, tancurile anti-Kadhafi au tras asupra unei zone împădurite unde s-ar fi refugiat susţinătorii regimului pentru a se proteja de bombardamentele NATO, în timp ce avioanele au survolat oraşul toată ziua, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.
Aproximativ 500 de persoane, dintre care şi susţinători ai lui Kadhafi, au plecat din Sirt, pe care forţele CNT încearcă să îl cucerească din 15 septembrie, au anunţat militarii, afirmând că arestează zeci de susţinători în fiecare zi.
La Bani Walid, o oază cu relief accidentat, susţinătorii CNT, blocaţi în faţa unei rezistenţe acerbe, nu au mai avansat de câteva zile. Walid Khaimej, un căpitan de pe frontul din Bani Walid, a cerut „mai mult ajutor din partea NATO.