Putin a avertizat că astfel de livrări nu vor schimba dinamica de pe front: „Aceste rachete, dacă vor fi livrate, nu vor opri avansul forțelor ruse de-a lungul întregii linii a frontului”, a spus el.
Declarația vine în contextul în care Rusia și-a intensificat ofensiva în estul Ucrainei, iar Germania este supusă presiunilor interne și internaționale legate de o eventuală aprobare a livrării rachetelor cu rază lungă de acțiune, capabile să lovească ținte la peste 500 de kilometri distanță.
Rachetele Taurus ar permite armatei ucrainene să lovească adânc în teritoriul ocupat sau chiar în apropierea graniței cu Rusia.
Putin a mai sugerat că o astfel de decizie ar constitui o „escaladare periculoasă” și ar implica Germania direct în război, atât politic, cât și militar.