Putin i-a transmis lui Macron că nu există probe privind implicarea Rusiei în atacul asupra fostului spion rus Skripal

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său francez, Emmanuel Macron, că nu există dovezi care să demonstreze implicarea Rusiei în atacul cu o substanţă neurotoxică asupra fostului spion rus Serghei Skripal, a anunţat luni serviciul de presă al Kremlinului, după o convorbire telefonică între cei doi lideri, relatează site-ul agenţiei Tass.

577 afișări
Imaginea articolului Putin i-a transmis lui Macron că nu există probe privind implicarea Rusiei în atacul asupra fostului spion rus Skripal

Putin i-a transmis lui Macron că nu există probe privind implicarea Rusiei în atacul asupra fostului spion rus Skripal

Conversaţia a fost iniţiată de către preşedintele Franţei, care a vrut să-l felicite pe Vladimir Putin pentru victoria din alegerile de duminică.

"Cele două părţi au discutat şi despre incidentul de la Salisbury. Liderul rus a atras atenţia în privinţa lipsei unor probe pentru susţinerea acuzaţiilor împotriva Rusiei şi a reiterat disponibilitatea de a desfăşura o investigaţie comună privind acest incident", se arată în comunicatul Kremlinului.

Putin şi Macron au vorbit în detaliu şi despre "problema reglementării siriene în contextul punerii în aplicare a Rezoluţiei 2401 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi despre criza din Ucraina, având în vedere importanţa punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk".

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi continuă să fie în stare critică.

Marea Britanie, SUA, Franţa şi Germania susţin că responsabilitatea Rusiei în atacul asupra fostului spion este singura explicaţie plauzibilă şi au cerut Moscovei să răspundă la toate întrebările în legătură cu acest caz.

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat duminică faptul că Londra are dovezi potrivit cărora Rusia a dezvoltat în ultimii zece ani agentul neurotoxic "Novichok", folosit pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal.

Ulterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a precizat că Marea Britanie va trebui să prezinte dovezi privind implicarea Rusiei în otrăvirea fostului spion rus sau să îşi ceară scuze.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici